2.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialSocietateAvertisment din partea unui avocat. Peste 40 la sută dintre rezultatele Drug...

Avertisment din partea unui avocat. Peste 40 la sută dintre rezultatele Drug Test sunt fals pozitive

Peste 40 la sută dintre rezultatele furnizate de aparatele Drug Test ale Poliției Române sunt de tipul „fals pozitiv”, avertizează cunoscutul avocat Daniel Velicu.

Potrivit avocatului Daniel Velicu, aproape jumătate dintre șoferii „testați pozitiv” cu aratul DrugTest al Poliției Rutiere (deci pentru care aparatul Drug Test susținea că s-au drogat) au fost absolviți de acuzații după realizarea analizelor medicale la INML.

Avocatul Velicu explică de ce se constată această anomalie: „pentru ca aparatele DrugTest nu indica cantitatea de substanta interzisa, ci doar confirma existența”. Astfel că, dacă șoferul a petrecut intr-un club intr-un anturaj „potrivit”, „sunt mari sanse sa aiba pe piele ceva substante, ce pot sa genereze un test pozitiv”. Dar dupa testarea la INML, testul realizat prin DrugTest este declarat a fi „fals pozitiv”, ceea ce face posibilă restituirea permisului de conducere.

De ce nu ai voie să conduci sub influența unor substanțe interzise

În actualul context normativ din România, „se poate concluziona că legiuitorul a prezumat că, odată consumată, orice substanță cu efect psihoactiv afectează sistemul nervos central într-o măsură incompatibilă cu desfășurarea în siguranță a unor activități care prezintă un grad ridicat de risc pentru sănătatea persoanelor, cum este, printre altele, și cazul conducerii unui vehicul pe drumurile publice”, explică avocatul Daniel Velicu.

Consumul de substanțe stupefiante, psihotrope sau al altor substanțe psihoactive produce întotdeauna modificări fizice, psihice și comportamentale de diverse grade, dar semnificative. Printre substanțele interzise șoferilor se înscriu Ketamina, Fenciclidina, LSD, Cocaina, Amfetamina și Marijuana.

Ori de câte ori în organism au fost introduse (prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod) substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, este irelevant, sub acest aspect, cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice ale șoferului.

Legislația din România nu vizează o anumită cantitate „ci interzice însăși existența de substanță, urmând ca organul de cercetare să propuna unui judecator pedeapsa, al cărei cuantum poate să depindă de cantitatea din corpul făptuitorului”.

Șoferul este obligat prin lege să se supună testării privind existența unor substanțe interzise. Refuzul testării este cercetat drept infracțiune.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Fâșia Gaza: Hamas anunță că o ostatică israeliană a fost ucisă

Reprezentanții Hamas anunță că o ostatică israeliană a fost ucisă în Gaza. Ei nu au oferit alte detalii. În zonă au avut loc mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă