4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriPiața neagră a țigărilor a ajuns la 8,3% din consumul total în...

Piața neagră a țigărilor a ajuns la 8,3% din consumul total în septembrie

Piaţa neagră a ţigărilor a ajuns, în septembrie, la 8,3% din consumul total, nivel relativ constant faţă de lunile anterioare, dar mai ridicat decât media anuală de 7,1% din 2022, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Novel.

„În septembrie 2023, piaţa neagră se menţine constantă în aproape toate regiunile ţării. Printre noutăţile demne de menţionat pentru cercetarea Novel Research din septembrie se numără includerea Bulgariei între principale surse pentru produsele de pe piaţa neagră. Cu o pondere de 16,8% şi o tendinţă ascendentă în ultimul an, produsele din ţara vecină se situează pe locul trei din punctul de vedere al provenienţei, după Duty Free şi Cheap Whites. Interesant e că pe durata studiului derulat în ultimele luni nu au mai fost identificate pachete provenite din Ucraina. Cota produselor provenite din Moldova (de 7,6%) se află în scădere, iar Serbia este constantă”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

În acest context, conform datelor platformei StopContrabanda.ro, citate de Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii externe Aria Europa de Sud Est în cadrul BAT, autorităţile române au capturat circa 105 milioane de ţigarete de contrabandă, de la începutul anului până în prezent, mai mult decât dublul perioadei similare de anul trecut.

„Valoarea totală a țigărilor de pe piaţa neagră este de 17 milioane de euro, dar preţul plătit pentru fiecare produs ilicit înseamnă pierderi la bugetul public, siguranţa comunităţilor şi dezvoltarea economică. În prezent, BAT derulează alături de Poliţia de Frontieră Română şi de Autoritatea Vamală Română o campanie de informare asupra riscurilor contrabandei şi contrafacerii în toate punctele de frontieră terestre şi vamale”, a menţionat Ileana Dumitru.

La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria, a subliniat că Bulgaria a devenit sursă de provenienţă a produselor de pe piaţa neagră din cauza micului trafic de la frontieră. „Este încă un exemplu concludent despre cum diferenţele de taxare între ţări impulsionează comerţul ilegal”, a punctat Lazăr.

Potrivit sursei citate, în prezent, acciza la ţigarete în România este una dintre cele mai mari în Europa Centrală şi de Est, de 126,5 euro, în timp ce în Bulgaria este de 95 de euro, în Ungaria 98 de euro, în Serbia 75 de euro, iar în Moldova de 48 euro.

„Cu toate că România are cel mai ridicat nivel de taxare a ţigaretelor din regiune, calendarul de majorare a accizelor stabilit anul trecut nu a fost respectat şi urmează o nouă majorare, în ianuarie. În afara derapajelor fiscale care dau peste cap tot mediul privat, ne confruntăm cu o inflaţie de iniţiative legislative anti-tutun, în prezent 10 la număr, care exced cadrul european de reglementare, pe deplin transpus în legislaţia locală”, a afirmat Gilda Lazăr.

În ceea ce priveşte contribuţia sectorului tutunului la bugetul de stat, Dragoş Bucurenci, director external affairs la Philip Morris România, a transmis că, în fiecare an, suma se ridică la circa patru miliarde de euro, iar investiţiile realizate de companiile de profil în ultimii 30 de ani depăşesc 1,8 miliarde de euro.

Pe subiectul contrabandei cu ţigarete, şeful Autorităţii Vamale Române, Ion Cupă, a transmis că, recent, au fost descoperite 10 milioane de ţigarete într-o acţiune comună desfăşurată pe raza judeţelor Suceava şi Teleorman, în care inspectorii vamali au asigurat suportul de specialitate, alături de reprezentanţi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor Economice şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

În acest context, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, chestor de poliţie Aurel Dobre, a declarat că se „acordă o atenţie deosebită evoluţiei acestui fenomen infracţional, adoptând permanent măsuri de natură a contribui la menţinerea unui nivel scăzut al pieţei negre de ţigarete”.

În 2022, companiile de tutun, mari contribuabili, au virat la bugetul statului circa 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...
Ultima oră
Pe aceeași temă