20.4 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăInternaționalBenjamin Netanyahu: Orice membru al Hamas este un om mort

Benjamin Netanyahu: Orice membru al Hamas este un om mort

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri seara că ţara sa a „trecut la ofensivă”, avertizând că „orice membru al Hamas este un om mort”, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

„Hamas este Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic) şi îi vom zdrobi şi distruge aşa cum lumea a distrus Daesh”, a adăugat el într-un prim discurs solemn în prezenţa membrilor cabinetului său de război format mai devreme în cursul zilei.

Benjamin Netanyahu şi rivalul său din opoziţie, Benny Gantz, au anunţat că au convenit să creeze un guvern de urgenţă şi un cabinet de război pe durata conflictului, la patru zile după atacul sângeros şi fără precedent lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas împotriva Israelului.

În discursul său, premierul israelian a exprimat pentru prima dată clar intenţia Israelului de a „distruge” Hamas. Ministrul apărării, Yoav Gallant, a insistat: „vom şterge Hamas de pe faţa Pământului”.

Benjamin Netanyahu, cu ochii înlăcrimaţi, a descris şi masacrele comise de luptătorii palestinieni în Israel.

„Am văzut copii mici legaţi şi împuşcaţi în cap, oameni arşi de vii, fete tinere violate şi masacrate, soldaţi decapitaţi (…). Într-un loc, au adunat oameni, au adus cauciucuri şi benzină şi i-au ars de vii”, a spus el.

Premierul Netanyahu vrea formarea unui “guvern de uniune naţională” în Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut luni formarea unui “guvern de uniune naţională”, în a treia zi a ofensivei masive lansate de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, care a făcut cel puţin 800 de morţi în Israel, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

“Le cer liderilor opoziţiei să formeze imediat un guvern de uniune naţională de urgenţă, fără condiţii prealabile”, a declarat Netanyahu într-un discurs televizat.

Premierul israelian a declarat, de asemenea, că atrocităţile comise de Hamas în timpul atacului asupra Israelului le reflectă pe cele comise de gruparea jihadistă Stat Islamic, notează Reuters.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANSVSA, recomandări pentru localitățile afectate de inundații. Sfaturi pentru protejarea sănătății și animalelor

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis un set de măsuri pentru locuitorii din zonele afectate de inundații și viituri.Recomandările...

Guardiola spune pas ofertei Italiei! Negocierile s-au blocat dintr-un motiv decisiv

Pep Guardiola este tot mai aproape să refuze propunerea Federației Italiene de Fotbal, deși a purtat discuții pentru preluarea naționalei.Pep Guardiola, rămas liber de...

Guvernul schimbă trei consuli generali, după blocarea deschiderii unor noi consulate în Brazilia, Franța și Germania

Proiectele de deschidere a unor noi oficii consulare în Brazilia, Franța și Germania au rămas nefinalizate, în ciuda termenelor prelungite succesivÎn ședința de joi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă