2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialAmenzi de până la 2500 de lei pentru șoferii care nu achită...

Amenzi de până la 2500 de lei pentru șoferii care nu achită parcarea în București

Şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră şi nici amenda de 200 de lei, în termen de 15 zile, riscă să primească amenzi de până la 2.500 de lei.

Un proiect de hotărâre în acest sens, iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, va fi dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

Potrivit prevederilor actuale, şoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei primesc o amendă în valoare de 200 de lei (nota de constatare), având un termen de 15 zile pentru achitarea acesteia. După cele 15 zile, Compania de Parking trimite o informare către Poliţia locală cu privire la neachitarea amenzii. Conform proiectului, poliţiştii locali vor fi abilitaţi să amendeze persoanele fizice cu 1.500 – 2.500 lei, iar pe cele juridice cu 3.000 – 5.000 lei pentru neplata parcării.

Proiectul modifică şi completează HCGMB 95/2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor.

Potrivit propunerii, „constituie contravenţie şi se amendează (…) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 – 5.000 lei pentru persoanele juridice”.

Sancţiunea contravenţională se aplica proprietarului sau, după caz, deţinătorului legal al vehiculului, cu excepţia cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sau Poliţiilor locale ale sectoarelor 1 – 6 conform competenţelor, în vederea identificării în condiţiile legii şi aplicării, după caz, a sancţiunii contravenţionale.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sau de către Poliţiile locale ale sectoarelor 1 – 6. Notele de constatare emise de Compania Parking vor fi comunicate către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau către Poliţiile locale de sector, iar mai departe către posesorii sau proprietarii autoturismelor ce au utilizat locul de parcare fără a achita anticipat tariful de parcare.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...
Ultima oră
Pe aceeași temă