26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportA murit tatăl lui Emiliano Sala, la trei luni după dispariţia fotbalistului

A murit tatăl lui Emiliano Sala, la trei luni după dispariţia fotbalistului

Informaţiile au fost confirmate de un politician local, care a stat de vorbă cu soţia lui Horacio Sala: “Anul 2019 nu se mai opreşte din veşti proaste în oraşul ăsta. La 5 dimineaţa, soţia lui m-a sunat şi era foarte supărată. Doctorii au fost acasă la el, dar era deja mort”, a declarat acesta, potrivit The Independent.

La mijlocul lunii ianuarie a acestui an, un avion la bordul căruia se afla Emiliano Sala (28 de ani), proaspăt transferat de la Nantes, la Cardiff, a dispărut de pe radar în zona Canalului Mânecii. Pe 8 februarie, autorităţile franceze au recuperat trupul argentinianului de pe epava avionului: “Era foarte fericit că va ajunge la un club mai mare, juca bine, iar apoi au venit veştile astea. Nu sunt cuvinte să descrie ceea ce simt”, au fost cuvintele lui Horacio Sala după ce a aflat vestea legată de fiul său.

Cele mai citite

Motoreductoarele – ce sunt și la ce le folosim?

Cauți cea mai bună soluție pentru a optimiza etapele de lucru? Dacă activezi în domeniul industrial, probabil ai resimțit presiunea de a ține pasul...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă