16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFirea, despre sârma din intestin: Nu știu dacă a fost o întâmplare...

Firea, despre sârma din intestin: Nu știu dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală

“Este un episod neelucidat din existenţa mea şi nu ştiu dacă se va elucida vreodată. Poate că vom rămâne toată viaţa cu această întrebare: dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală. (…) Eu, familia mea şi prietenii mei, noi ştim foarte bine că sunt un om extrem de precaut şi de atent şi că nu aş fi mâncat cu înghiţituri atât de mari încât să nu simt un aliaj. E posibil să fi fost redus la o mărime mai mică – aşa mi s-a explicat de către alte persoane – într-o prăjitură sau ceva de genul aceasta şi să nu se simtă în momentul înghiţirii”, a declarat Firea pentru Antena 3, citează Agerpres.

Ea a menţionat că până în prezent a suferit două intervenţii chirurgicale, dintre care una în luna decembrie şi una în luna martie. Firea a precizat că în prezent se simte “mult mai bine”, dar că mai e nevoie de o operaţie pentru sudarea colonului.

“Din păcate, nu s-a finalizat încă această epopee şi sper – după ce mă voi consulta cu medicii – să fiu programată, nu ştiu, poate peste vreo două-trei săptămâni, poate o lună, la intervenţia finală, care va fi şi mai dificilă şi care să spunem că va pune capăt acestui şir mai lung, în care starea mea de sănătate a fost una precară”, a spus ea.

Potrivit primarului general, doctorii estimează că sârma a ajuns în organism în urmă cu câteva luni.

“Este foarte, foarte ciudat cum puteam să înghit aşa ceva şi există anumite persoane care îmi spun că tipul acesta de aliaj, în anumite condiţii de căldură sau de apropiere de anumite substanţe, acea sârmă se poate face foarte mică, mai mică şi cu o formă astfel încât să poată fi introdusă în mâncare. Nu pot să acuz pe nimeni. Nu am nici cea mai mică idee, decât că sunt în continuare foarte surprinsă de această situaţie. Medicii nu au o explicaţie, noi nu avem o explicaţie, nu ştim ce s-ar fi putut întâmpla. (…) Nu vreau să fac un păcat, dar în acest moment cred că nimeni în situaţia mea nu ar exclude orice variantă: şi varianta unei întâmplări, şi anume, un produs în care să se fi strecurat din greşeală, din eroarea unei fabrici, unei întreprinderi, dar şi să se fi introdus acea mică sârmă, sub formă rotundă iniţial, în alimente, pentru că în colon ea a fost identificată desfăşurată. (…) Ambele variante sunt la fel de plauzibile şi cred că orice persoană (…) şi-ar pune la fel întrebarea”, a spus Firea.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă