17.5 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSocialŞase judeţe şi Capitala, sub cod portocaliu de caniculă 

Şase judeţe şi Capitala, sub cod portocaliu de caniculă 

Şase judeţe din sudul şi sud-estul ţării şi municipiul Bucureşti se vor afla miercuri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Ilfov şi municipiul Bucureşti, se vor înregistra temperaturi maxime de 37 – 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

Canicula şi disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 judeţe (Argeş, Arad, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui), zone unde meteorologii au emis atenţionare Cod galben. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud şi în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 şi 23 de grade.

Meteorologii avertizează că vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Pe de altă parte, valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârşitul săptămânii.

Pentru Capitală, meteorologii au anunţat caniculă şi disconfort pe parcursul zilei de miercuri, iar spre seară, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi averse. Temperaturile maxime vor fi de 37 – 39 de grade Celsius, cele minime de 20 – 23 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...
Ultima oră
Pe aceeași temă