25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportFotbalFCSB, eliminată din Europa. Roș-albaștrii au fost învinși de Nordsjaelland

FCSB, eliminată din Europa. Roș-albaștrii au fost învinși de Nordsjaelland

FCSB a fost eliminată din Europa Conference League de FC Nordsjaelland, după ce a pierdut cu 2-0, joi seara, pe stadionul „Right to Dream Park” din Farum.

Gazdele au început bine meciul de la Farum, dar Târnovanu a fost la post la şutul din careu trimis de Nuamah în minutul 2.

FCSB a avut o dublă ocazie în minutul 9 prin Coman, dar șeptarul roș-albaștrilor a şutat mai întâi în fundaşul Kian Hansen, iar apoi a trimis cu boltă din afara careului, însă portarul Andreas Hansen a scos de sub transversală.

Danezii au controlat jocul în cea mai mare parte a timpului şi au fost foarte aproape de deschiderea scorului în minutul 11, dar Pantea a respins salvator din faţa porţii la şutul lui Antman. Apoi, Ingvartsen a trimis periculos cu capul, aproape de vinclu.

Echipa antrenată de Elias Charalambous a mai avut două faze notabile, dar portarul Hansen a respins mingea expediată de Şut (15). Olaru, izolat, a trimis un şut din unghi (38), însă acelaşi Hansen a respins.

În finalul primei reprize, Pantea, lipsit de inspiraţie, a pus mâinile pe Diomande şi gazdele au primit penalty, transformat în minutul 43 de Ingvartsen.

FC Nordsjaelland a fost la cârma meciului şi în partea secundă, însă Nygren (58) a tras în coechipierul Ingvartsen din poziţie bună.

FCSB a rămas în inferioritate numerică în minutul 62, după ce Chiricheș a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault inutil. Rămasă în zece oameni, FCSB nu a mai contat în atac, astfel că danezii nu au mai avut emoţii în privinţa obţinerii calificării.

Ingvartsen a fost cel mai periculos om al gazdelor, dar Târnovanu a respins şutul său din 13 metri (68). Goalkeeper-ul s-a remarcat şi la reluarea din 8 metri a atacantului danez (72). Târnovanu a mai avut o intervenţie salutară şi la Villadsen (75), dar nu a mai putut face nimic la şutul de la 18 metri al lui Ingvartsen (85).

În play-off, FC Nordsjaelland va juca cu Partizan Belgrad.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă