6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportRaliuVictorie surpriză și schimbare de lider în campionatul de Super Rally după...

Victorie surpriză și schimbare de lider în campionatul de Super Rally după etapa de la Timișoara

Timișoreanul Leo Borlovan, pe un monopost Funyo, a obținut prima sa victorie din carieră la Super Rally chiar la prima cursă organizată în orașul său natal, Trofeul Profi, care a schimbat și vârful ierarhiei în campionat cu două etape înainte de final.

Un total de 30 de piloți din top s-au întrecut în cea de-a patra rundă a Campionatului Național de Super Rally, organizată în premieră pe circuit stradal în Timișoara.

Francezul Jerome France, deținătorul titlului în ultimele două sezoane, a stabilit timpul de referință în antrenamente, care a și rămas recordul noului traseu urban din Timișoara, 02:50,205, însă în timpul celor două manșe totul s-a schimbat în ultimele minute.

Mihai Leu a fost lider și câștigător până să intre France și Leo Borlovan pe traseu, ultimul având parte de un restart. Cu um timp de 02:52,982, Leu a fost depășit în cele din urmă de francez, care a terminat în 02:51,607, în timp ce Borlovan a obținut un incredibil 02:50,666, în condițiile în care până atunci se afla pe 11 la general cu timpii săi.

Și promotor al evenimentului, Leu s-a declarat extrem de mulțumit de modul în care s-a desfășurat etapa. „Pe plan personal, sunt fericit că am demonstrat că încă mă pot lupta acolo sus, la secundă cu ceilalți concurenți, iar ca organizare, aici am întâlnit o mulțime de oameni profesioniști, care au pus umărul la apariția unui proiect care sper eu să devină o tradiție în Timișoara”, a afirmat fostul campion mondial la box.

La echipe, victoria le-a revenit lui Jerome France și Didier Balcaen (Hospice Casa Speranței by Real Racing), urmați în top de Costel Cășuneanu și Aurelian Andronache (Impuls Leasing Rally Team) și Mihai Leu și Adrian Teslovan (UniCredit Leasing Super Rally Team).

După etapa de la Timișoara noul lider al clasamentului general este Jerome France, acesta profitând de faptul că Bogdan Duma a încheiat doar al șaptelea. Astfel, înaintea ultimelor două etape de la Craiova și București, France are 68 de puncte, în timp ce Duma a strâns 65.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...

Sepsi – Gloria Buzău 2-0. VIDEO REZUMAT

Sepsi - Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au învins buzoineii vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal. https://www.youtube.com/watch?v=lUb2CFjNxuI Sepsi...

Medicament retras din farmacii! Atenție mare – poate provoca efecte secundare

Atenție! Medicament retras din farmacii. Acesta poate provoca efecte secundare "potențial fatale", se arată într-un comunicat. Medicament retras din farmacii Clonazepam, medicament folosit pentru tratarea anxietății...
Ultima oră
Pe aceeași temă