„Într-adevăr, este posibil ca joi şi vineri să consemnăm cele mai călduroase zile din această săptămână, pentru că, începând mai ales de joi, valul de căldură se va extinde în toată ţara, se va intensifica în partea de sud şi vest a teritoriului, acolo unde valorile de temperatură se vor apropia de 38 de grade. Vineri vorbim de arii extinse, în care, mai ales în partea de sud, sud-vest a ţării, temperaturile se pot apropia de 39-40 de grade la umbră, în vest 37-38 grade. Practic, toate zonele extra-carpatice vor fi caracterizate de o vreme caniculară, pentru că maximele de vineri vor depăşi 35-36 grade la umbră. Sâmbătă, în special în jumătatea de sud-est a ţării, vom mai consemna valori de 35 până la 37 de grade, în timp ce în vest, în regiunile intra-carpatice, într-adevăr, vom vorbi de o scădere semnificativă, la cel mult 25-27 de grade. Dacă astăzi instabilitatea va fi în diminuare semnificativă faţă de ziua de ieri, mâine, în special în partea de vest, nord-vest, apoi în centru, est şi local în sud, vom vorbi din nou de fenomene de instabilitate atmosferică care vor fi caracterizate prin dezvoltări noroase convective, averse torenţiale însoţite de vijelii şi cantităţi de apă care pot depăşi în perioade scurte de timp 20 – 30 litri/mp”, a spus Mateescu, la o televiziune de știri.
„Cu siguranţă, va fi alternanţa perioadelor în care valorile de temperaturi vor depăşi pragul unei zile de caniculă, aşa cum se va întâmpla în aceste zile, începând chiar de mâine. Pentru că şi mâine vom vorbi în special în Lunca Dunării şi în Podişul Dobrogei de valori de peste 35-36 de grade. Până sâmbătă consemnăm deja patru zile consecutive în care în partea de vest, sud-vest, sud a ţării valorile vor caracteriza o vreme caniculară. Vor fi şi perioade scurte în care temperaturile vor scădea şi vor fi diferenţe semnificative mai mari de 10 grade aşa cum se va întâmpla duminică, mai ales în partea de vest a ţării, unde chiar începând de sâmbătă, temperaturile maxime nu vor mai depăşi 25 de grade. (…) Săptămâna viitoare, din nou începând de la mijlocul acesteia, valorile se vor apropia de pragul unei zile de caniculă în partea de sud, sud-est a României”, a menţionat şefa ANM.
„Cele trei săptămâni în care am avut cele mai ridicate valori de temperaturi măsurate la umbră, inclusiv vorbim de temperaturi resimţite de 45-46 de grade, dar reprezintă cea mai călduroasă perioadă, aşa cum este şi comunicatul Organizaţiei Meteorologice Mondiale emis luni, prin care se confirmă, conform datelor Copernicus, că intervalul 1 – 26 iulie o să fie cel mai cald în istoria măsurătorilor la nivel mondial. Şi noi avem perioada 1 – 26 iulie, când înregistrăm valori cu o abatere termică de 2,4 grade, faţă de perioada 1981 – 2010, ceea ce înseamnă pe locul trei ca fiind cea mai caldă lună iulie. După 2012-2007 şi în ţara noastră, faţă de perioada climatologică 1961-1990, şi întreaga lună iulie, se înregistrează o abatere termică de 2,6 grade plasând tot pe locul trei ca fiind cea mai caldă lună iulie”, a subliniat Elena Mateescu.