11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăVideoPremierul din Noua Zeelandă, după incidentul cu împușcături: Cupa Mondială feminină e...

Premierul din Noua Zeelandă, după incidentul cu împușcături: Cupa Mondială feminină e „în siguranță”

Premierul din Noua Zeelandă, Chris Hipkins, a declarat joi (20 iulie) că meciul de deschidere de la Cupa Mondială de fotbal feminin va avea loc conform planului, în siguranță, după ce un trăgător a ucis două persoane, în urma unor împușcături, în cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, Auckland, mai devreme în această dimineață, potrivit Reuters.

Auckland a primit mii de jucători internaționali și turiști pentru o nouă Cupă Mondială feminină, care este co-găzduită de Australia și Noua Zeelandă.

„ Evident că am prefera să nu fi început în acest fel”, a spus Hipkins jurnaliştilor joi, ceva mai târziu, în cursul zilei.

Trăgătorul era înarmat cu o pușcă cu acțiune cu pompă și s-a deplasat printr-un șantier de construcții. După ce a ajuns la nivelurile superioare, a cobrât într-un puț de lift și a tras mai multe focuri înainte de a fi găsit mort, puțin mai târziu.

În urma împușcăturii au fost răniți un ofițer, precum și patru membri ai publicului.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă