4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăInternaționalChina, lege anti-spionaj mai restrictivă

China, lege anti-spionaj mai restrictivă

O nouă versiune a legii anti-spionaj a intrat în vigoare astăzi în China, oferind autorităţilor o marjă de manevră semnificativ mai mare împotriva a ceea ce ele consideră a fi ameninţări la adresa securităţii naţionale, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Analiştii şi juriştii sunt curioşi în legătură cu efectele acestor schimbări într-o ţară în care legislaţia în acest domeniu este relativ vagă şi supusă unor interpretări multiple.

Conform noii legi, obţinerea neautorizată de „documente, date, materiale şi obiecte legate de securitate şi interese naţionale” poate echivala cu activităţi de spionaj.

China a subliniat faptul că legi similare există deja în altă ţări şi că are dreptul să îşi „apere securitatea naţională”, asigurându-se în paralel că statul de drept va fi respectat.

Noua lege intră în vigoare într-un context în care companiile străine sunt în expectativă. Percheziţii şi interogatorii la începutul acestui an la sediile din China ale firmei de audit americane Mintz Group şi ale companiei de consultanţă Bain & Company au indus un pic de panică în aceste sectoare.

Legea conţine „o definiţie largă a securităţii naţionale” şi se va aplica tuturor nivelurilor societăţii şi tuturor sectoarelor, a declarat pentru AFP Jeremy Daum, cercetător la Paul Tsai China Center al Facultăţii de drept din cadrul Universităţii americane Yale. Ea va avea mai ales „un efect descurajant asupra cetăţenilor chinezi care au contact cu străini şi organizaţii străine”, a adăugat el.

Companiile se tem de sporirea controalelor.

Aceste schimbări „trezesc îngrijorări legitime cu privire la desfăşurarea anumitor activităţi comerciale comune, care acum riscă să fie considerate spionaj”, a scris Craig Allen, preşedintele Consiliului Economic China-SUA (USCBC).”Discuţiile despre secretele comerciale, schimbul de date, studiile de piaţă, procedurile de angajare şi colectarea de informaţii comerciale ar putea intra în sfera de aplicare a legii”, mai ales că nu „specifică (…) ce tipurile de date, documente şi materiale au legătură ” cu securitatea naţională.

Guvernele străine nu şi-au exprimat public îngrijorarea faţă de cetăţenii lor, cu excepţia notabilă a Statelor Unite, ale căror relaţii cu China sunt tensionate. Legea „va lărgi considerabil domeniul de aplicare a ceea ce (Beijingul) consideră a fi activităţi de spionaj”, a declarat Vedant Patel, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

SUA extinde sancțiunile împotriva băncilor rusești, rubla atinge un minim istoric

Trezoreria SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, vizând sectorul financiar prin includerea a 118 persoane și entități pe lista restricțiilor. Printre acestea se află...

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006

Papa Francisc a anunțat că îl va canoniza pe Carlo Acutis, un adolescent italian decedat în 2006, în cadrul unui eveniment deosebit, care va...

Ninsorile masive din Europa Occidentală creează haos: trafic paralizat și Turnul Eiffel închis temporar

Ninsorile abundente din Europa Occidentală au provocat perturbări majore ale transportului rutier și feroviar, iar Turnul Eiffel a fost închis temporar din cauza condițiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă