7.9 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalRapid transferă de la Arsenal Londra. Cătălin Cîrjan va evolua în Giulești

Rapid transferă de la Arsenal Londra. Cătălin Cîrjan va evolua în Giulești

Rapid s-a înţeles cu Arsenal Londra pentru împrumutul mijlocaşului Cătălin Cîrjan, care va evolua pentru gruparea giuleșteană în următorul sezon al Ligii 1.

„A fost un transfer mult aşteptat de mine. Dacă depindea de mine aş fi semnat din prima clipă, însă mă bucur că acum sunt aici. Primul lucru care m-a motivat să aleg să vin la Rapid a fost meciul pe care l-am jucat împotriva Rapidului din Cupa României (n.r. Rapid – Domneşti), când aveam 14 ani. M-am simţit fotbalist, atmosfera din tribune, fanii Rapidului au fost extraordinari. Am fost nerăbdător să vin să joc pe Giuleşti”, a declarat Cîrjan.

„Am primit mai multe oferte, dar am discutat cu familia mea, cu agentul meu, cu domnul Şucu, cu domnul Mutu şi cei din staff. După ce am vorbit cu ei mi-am dat seama că să vin la Rapid este cea mai bună alegere. Mă simt foarte bine. Sezonul trecut a fost unul foarte bun. Sunt pregătit sută la sută şi sunt nerăbdător să arăt ce pot să fac pe teren. Abia aştept să încep treaba cu domnul Mutu. Cei de la Arsenal când au auzit că este antrenorul Rapidului au rămas uimiţi, au fost foarte fericiţi. Este o legendă şi am ce învăţa de la acesta.Mă gândesc la titlu, cu siguranţă. Am venit aici cu obiective foarte mari. Îmi doresc să ajut echipa cu tot ce pot, voi da totul pe teren şi, la finalul sezonului, sper să aducem titlul”, a mai spus Cătălin Cîrjan pentru site-ul clubului.

Cîrjan va face parte din lotul lui Adrian Mutu în cantonamentul din Slovacia.

În sezonul abia încheiat, Cîrjan a făcut de patru ori parte din lotul echipei antrenate de Mikel Arteta, în Europa League. Cîrjan a debutat pentru prima echipă a lui Arsenal Londra în decembrie, în amicalul cu Olympique Lyon (3-0), atunci când a intrat în minutul 67 în locul lui Odegaard.

Tot în sezonul 2022/2023, Cîrjan a participat cu Arsenal U21 la Premier League International Cup, competiţie destinată celor mai bune echipe U21 din Europa, reuşind un gol contra lui AS Monaco. A înscris 6 goluri în 28 de partide pentru echipa a doua a „tunarilor” în campionatul rezervat formaţiilor secunde.

Cîrjan este al şaselea transfer realizat de Rapid, după Omar El Sawy (ultima oară la FK Csikszereda), Răzvan Oaidă (FCSB), Christopher Braun (CFR Cluj), Iulian Cristea (FCSB) şi Borja Valle (FC Cartagena).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

ALEGERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA: UN MOMENT DECISIV ÎNTRE ORIENT ȘI OCCIDENT

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo s-au confruntat într-un tur de scrutin tensionat care va defini viitorul Republicii Moldova Alegerile prezidențiale din Republica Moldova, cu turul...

Report de 9 milioane de euro la Loto 6/49, după ediția de duminică

La categoria Noroc, reportul este de peste 2,25 milioane de euro, adică peste 11 milioane de lei Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus,...

Când justiția acționează cu mănuși: Deși condamnat pentru ucidere, Radu Grațian Ghețea continuă să comită abuzuri sub girul BNR la Libra Internet Bank. Cazul...

România este o țară membră NATO și UE. Totuși, în mentalitatea instituțiilor românești, ea rămâne o țară subjugată de elite care nu par să...
Ultima oră
Pe aceeași temă