3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSocialMeteoRomânia, între avertizări de caniculă și de vreme rea, în acest weekend

România, între avertizări de caniculă și de vreme rea, în acest weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, valabile până duminică dimineaţa, precum şi o atenţionarea meteorologică de disconfort termic pentru partea de Sud şi Est a ţării valabilă sâmbătă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 14 – 25 iunie, ora 08, după-amiaza şi seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei şi în sudul Banatului vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp.

De asemenea, în intervalul 4 iunie, ora 12 – 25 iunie, ora 10, în cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Totodată, sâmbătă va fi valabilă o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă. Conform ANM, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, şi local în Oltenia şi Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...
Ultima oră
Pe aceeași temă