12.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSocialEducațieLegea salarizării intră în vigoare abia la 1 ianuarie 2024. Abia atunci...

Legea salarizării intră în vigoare abia la 1 ianuarie 2024. Abia atunci profesorii ar primi salarii cât salariul mediu pe economie

Legea salarizării intră în vigoare abia la 1 ianuarie 2024, deși Guvernul spune că lucrează acum la proiect și deși proiectul ar urma să ajungă la Parlament la 1 septembrie 2023.

Abia în momentul în care va intra în vigoare Legea salarizării, cadrele didactice ar urma să primească majorările salariale pe care le-au cerut la greva din ultimele săptămâni. Majorarea de o mie de lei brut, intrată în vigoare la 1 iunie 2023, este doar o etapă înainte de Legea salarizării.

Calendarul după care se vor aplica majorările de salarii a fost prezentat de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Acest calendar a fost postat pe internet de Guvernul României, sub titlul “Clarificări ale purtătorului de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învățământ”.

“Guvernul României a îndeplinit solicitările reprezentanților sistemului de învățământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie, data adoptării și publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.
Prin acest act normativ, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic și didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.
Pentru a oferi garanțiile solicitate de reprezentanții federațiilor sindicatelor din învățământ privind includerea referinței din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul și-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ,  respectiv în  Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.
Astfel, potrivit prevederilor din Secțiunea 4.8. a acestui document guvernamental public:
“De majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.
În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care a impus adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024.
De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”, precizează Guvernul României.

“Așa cum și-au asumat liderii Coaliției, ministerul Muncii va finaliza  legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament  pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024”, precizează Executivul.

În paralel, la data de 2 iunie, ministrul Educației, Ligia Deca, le-a cerut profesorilor să înceteze greva.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Corabia Piraților Beach Club Avrig – tărâmul exotic cu atracții estivale

Comunicat de presă 14 mai 2024 Vara își intră tot mai serios în drepturi iar iubitorii de momente de relaxare specifice acestui anotimp trebuie...

Flaviu Hoțopan, fost demnitar al Guvernului României, prins la furat cu camionul!

Un fost demnitar al Guvernului României, Flaviu Hoțopan, a fost prins în flagrant în timp ce încărcă într-un camion închiriat bunurile aflate într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă