11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalUn fost consilier britanic face dezvăluiri: Emmanuel Macron era „să fie bătut”...

Un fost consilier britanic face dezvăluiri: Emmanuel Macron era „să fie bătut” de Boris Johnson

Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a enervat atât de tare pe Boris Johnson în legătură cu Ucraina, încât fostul premier simțea nevoia să-i dea un pumn și să-l lase KO, relatează, într-un podcast pentru The Times, Guto Harri, fostul șef al Comunicării în Downing Street 10.

Harri povestește și despre relația specială dintre Boris Johnson și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, apreciind că ambii știau să folosească umorul pentru a face politica mai digerabilă.

Macron l-a enervat pe Boris Johnson

„Președintele Macron a mers la Moscova în căutarea, a spus el, a păcii. Dacă ar fi reușit, i-am fi fost cu toții recunoscători, dar șansele nu au părut niciodată bune, iar Boris a găsit «dezgustătoare» apariția lui la Kremlin.

Mai târziu, tensiunile aveau să se răsfrângă grav asupra sancțiunilor, energiei și refugiaților. Iar când omul de la Élysée a criticat Marea Britanie pentru că a complicat prea mult migrația, Johnson a fost furios, promițând să «îi dea lui Macron un pumn care să-i stingă lumina»”, relatează fostul consilier al premierului britanic.

Alți lideri căutau o a treia cale, o altă acomodare cu Putin, după modelul acordului încheiat atunci când acesta a luat o bucățică din Crimeea, în urmă cu aproape un deceniu, mai arată fostul oficial din Downing Stret. Un zvon care făcea turul diplomației era că un om de stat american de rang înalt a avertizat împotriva implicării într-un alt „mic război european de rahat”.

Emmanuel Macron a reușit să-l enerveze pe Boris Johnson, dar liderul britanic s-a implicat total în a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia

„Să sperăm că aceasta nu este ultima dată când vorbim”
Harri a asistat și la prima conversație telefonică dintre Johnson și Zelenski, imediat după declanșarea invaziei rusești.

„Am fost trezit de un oficial de pe Downing Street pentru a asista la una dintre cele mai emoționante conversații la care am fost martor. La telefon cu prim-ministrul se afla un președinte calm, dar cu respirația tăiată, care a definit conducerea modernă.

Volodimir Zelenski se afla în capitala sa, Kiev. La fel erau și forțele speciale ale lui Putin, aflate în căutarea lui. Zelenski știa că șansele ca el – sau țara sa – să reziste erau minime, dar a precizat că era hotărât să facă totul pentru a învinge pronosticurile.

La rândul său, Boris i-a spus că este pregătit să facă tot ce este necesar pentru a-l susține. «Să sperăm că aceasta nu este ultima dată când vorbim», a spus Zelenski, iar legătura a murit”, relatează Guto Harri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

Crește numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice! Alin Alexuc și-a câștigat biletul pentru Paris

Numărul sportivilor români calificați la Jocurile Olimpice de la Paris a ajuns la 83, după ce luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu a obţinut victorii pe linie...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă