3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoVicepremierul Grindeanu și alți doi miniștri sunt siguri că România intră în...

Vicepremierul Grindeanu și alți doi miniștri sunt siguri că România intră în Schengen. Informația apare într-o propunere privind deschiderea unui nou punct de frontieră cu Ungaria

Vicepremierul Sorin Grindeanu, care este și ministru al Transporturilor, precum și alți doi membri ai guvernului – ministrul Afacerilor Externe și ministrul Afacerilor Interne – sunt siguri că România intră în Schengen.

Vicepremierul Sorin Grindeanu și miniștrii Bogdan Aurescu și Lucian Bode își exprimă optimismul privind primirea României în Spațiul Schengen într-un proiect de act normativ pe care l-au înaintat premierului Nicolae Ciucă. Proiectul este un Memorandum care analizează posibilitatea deschiderii unui nou punct de frontieră între România și Ungaria. Guvernul ar urma să-și exprime poziția asupra acestei propuneri în ședința care este programată la data de 4 mai 2023.

Memorandumul poartă semnăturile lui Sorin Grindeanu, Bogdan Aurescu și Lucian Bode. În acest document se discută despre deschiderea unui punct de frontieră în zona localităților Beba Veche (România) – Kübekhaza (Ungaria). Pentru acest nou punct de trecere a frontierei (PTF), partea română ar trebui să facă o serie de investiții în infrastructură. Guvernul României ar urma să se pronunțe asupra oportunității acestor investiții. „Notăm, totodată, că ulterior aderării României la
Schengen, infrastructura plasată în PTF va deveni inutilă”, precizează, în memorandum, cei trei miniștri.

Data elaborării memorandumului a fost 20 martie 2023. Documentul se discută însă abia în ședința de Guvern din 4 mai 2023. Documentul propus premierului nu include și o estimare privind momentul intrării României în Schengen. Acest moment ar putea fi în a doua jumătate a anului 2023.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă