24.5 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăOp & EdOpiniiAmendamentul triumfător care nu rezolvă nimic

Amendamentul triumfător care nu rezolvă nimic

Mândrie mare în coaliția de guvernare, pentru un mare succes în ceea ce s-a anunțat a fi combaterea plagiatelor prin noile legi ale Educației.

“Specialiștii” de partid din Comisia de învățământ a Camerei Deputaților, îndeosebi cei de la PSD, au venit cu un amendament la proiectele legislative, prin care vânzarea de teze științifice studenților sau studenților doctoranzi prin intermediul internetului, a platformelor de socializare sau a altor mijloace de comunicare online să fie aspru amendată.

Sună bine, propagandistic, dar o analiză – nu foarte amănunțită, deoarece lacunele în textul legislativ se văd de la o poștă cu ochiul liber – arată că articolul strecurat în lege nu este alceva decât un glonț orb.

În primul rând, presupune contravenție – așa e în text! – doar comercializarea online a tezelor științifice.

Practic, dacă vinzi teza în format deja tipărit sau o livrezi pe un stick de memorie nu e nicio ilegalitate.

În anii ’90 se plagia la fotocopiator (xerox, cum s-au obișnuit românii să numească astfel de aparate).

Au fost cazuri cu teze de licență “trase la xerox” și schimbată doar pagina de titlu, chiar la Medicină.

În al doilea rând, va fi greu de dovedit că o persoană a primit bani pentru teză.

Deputații spun că vor să elimine site-urile și paginile de pe rețelele de socializare de unde se pot cumpăra licențe.

Acele site-uri pot scăpa de prevederile articolului menționat, doar invocând că nu pretind sume de bani pentru descărcarea documentelor de pe platformă, ci doar taxă pentru conturile de utilizatori.

Chiar ideea de la care pleacă acest demers legislativ este total greșit: adică nu e o problemă dacă îi inventezi o teză unei alte persoane, eventual creând un fals doctor, ci doar să nu pretinzi bani pentru acest lucru.

Așa înțeleg parlamentarii să respecte mediul academic și aceasta este lecția de moralitate pe care o servesc viitoarelor generații!

De menționat că totul a plecat de la o propunere a Consiliului Național al Rectorilor, unde președinte este Sorin Cîmpeanu, iar “reușita” deputaților a fost salutată de ministrul Ligia Deca.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Nazare, după decizia Fitch: România își păstrează ratingul de investiții. Instabilitatea politică rămâne principalul risc

România își păstrează calificativul în categoria recomandată investițiilor, însă a trecut „la limită” un test esențial pentru credibilitatea economică, a transmis ministrul interimar al...

Seceta reduce fluviile Europei la niveluri istorice. Navigația, producția de energie și transporturile sunt afectate

Seceta prelungită a adus Dunărea la unele dintre cele mai scăzute niveluri din istorie, cu efecte în mai multe state europene.Lipsa precipitațiilor și temperaturile...

Camera Deputaților a adoptat legea care anulează unele datorii la ANAF

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, vineri, proiectul de lege care prevede anularea obligațiilor fiscale principale și accesorii rezultate din impuneri eronate sau nejustificate privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă