29.7 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăMusicNicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith!

Nicole Cherry va urca pe aceeași scenă cu Sam Smith!

Nicole Cherry este primul artist român confirmat la Summer in The City la prima ediție care va avea loc în București, între 3 și 4 iunie.

Cu peste 200 de mii de subscriberi și 120 milioane de vizualizări pe Youtube, solista-fenomen în vârstă de numai 24 de ani se va alătura unor nume cu greutate din showbiz-ul internațional, precum celebrul Sam Smith care concertează pentru prima oară în România și LP.

Sunt onorată și fericită să fac parte din line-up-ul Summer in the City, și mai ales, să fiu pe aceeași scenă cu Sam Smith. Voi pregăti un show special cu această ocazie și sper să surprind publicul în mod plăcut. Voi avea piese noi, colaborări cu artiști din România pe care le voi interpreta în premieră în cadrul acestui eveniment. Recunosc că am emoții, sper să reușesc să îl întâlnesc pe Sam Smith și să ne vedem în număr cât mai mare în Piața Constituției la Summer in the City!„, a declarat artista.

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist top, cu show-uri memorabile. „Memories”, „Florile tale”, „Din cauza ta”, „Dansează amândoi” sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Totodată, ea este cunoscută publicului român din aparițiile TV („Te Cunosc de Undeva”) și cinematografice.

Organizat de D&D East Entertainment și Marcel Avram, festivalul Summer in The City îi va avea în lumina reflectoarelor pe celebrii Robbie WilliamsSam SmithLP, The Editors, Calum Scott, Abby Roberts și artiști români.

Biletele la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din București, sunt disponibile pe SummerCity.ro și IaBilet.ro în varianta de day tickets, dar și ca abonament de festival. Fanii pot opta pentru ziua în care concertează artistul lor preferat sau pentru un abonament de două zile, în funcție de preferințe. Prețurile pentru o singură zi pornesc de la 369 lei pentru categoria Acces General și ajung până la 1679 lei pentru categoria VIP.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Prințul Harry nu va fi găzduit la Palatul Buckingham în timpul vizitei sale la Londra

Prințul Harry nu va putea fi cazat la Buckingham Palace în timpul vizitei sale din această săptămână la Londra, deși, anterior, echipa sa anunțase...

Restricții de trafic pe Podul Suspendat peste Dunăre. Se refac porțiuni de carosabil timp de cinci zile

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să respecte semnalizarea rutieră instituită temporar și indicațiile echipelor aflate în terenȘoferii care tranzitează Podul Suspendat peste...

Sute de persoane evacuate și baraje avariate după ploile torențiale care lovesc sudul Chinei

Taifunul Maysak a adus ploi torențiale și inundații severe în regiunea Guangxi, din sudul Chinei, iar autoritățile au ridicat luni nivelul de alertă pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă