Ambasada Germaniei în România informează că Olaf Scholz va efectua, luni, o vizită în România, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, dar și cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Potrivit sursei citate, cancelarul va fi primit la Bucureşti de preşedintele Klaus Iohannis, cu care va discuta teme bilaterale, precum şi subiecte de politică europeană, securitate şi energie. După discuţii este prevăzută o conferinţă de presă comună.
Ulterior, cancelarul Scholz va fi primit cu onoruri militare de către prim-ministrul Nicolae Ciucă.
După întrevederea cu premierul Ciucă, oficialul german şi preşedintele Iohannis se vor întâlni cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru o discuţie comună. În cadrul acesteia se vor aborda aspecte cu privire la susţinerea în continuare a Republicii Moldova. După întrevedere este prevăzută o conferinţă de presă comună.
Cancelarul Scholz va purta un dialog şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, iar ulterior se va întâlni şi cu reprezentanţi ai minorităţii germane din România.
„Vizita cancelarului federal Olaf Scholz subliniază importanţa semnificativă a relaţiilor noastre bilaterale cu România, care sunt mai apropiate şi mai de încredere ca niciodată. Prin această vizită, transmitem împreună cu partenerii noştri români un semnal important al unităţii Europei, mai ales în aceste vremuri dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Pe lângă o serie de teme bilaterale, discuţiile se vor axa pe sprijinul şi solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova. Aş dori să mulţumesc României, partenerul şi prietenul nostru apropiat, pentru sprijinul şi disponibilitatea de a ajuta Ucraina şi Republica Moldova”, afirmă ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!