25.4 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăInternaționalMii de sirieni au ieșit în orașul Idlib pentru a marca 12...

Mii de sirieni au ieșit în orașul Idlib pentru a marca 12 ani de la primele proteste împotriva președintelui Bashar al-Assad

Mii de sirieni au manifestat miercuri în oraşul Idlib pentru a marca 12 ani de la primele proteste împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad în 2011 şi pentru a-şi exprima refuzul faţă de orice „normalizare” cu Damascul, relatează AFP, conform agerpres.ro.

Reprimarea brutală a acestei revolte în siajul ‘Primăverii Arabe’ a declanşat un război civil sângeros, care a devenit tot mai complex odată cu implicarea mai multor actori de-a lungul anilor şi a dus la izolarea lui Bashar al-Assad pe plan diplomatic.

Conflictul a intrat miercuri în al 13-lea an şi a lăsat în urmă până acum 500.000 de morţi, milioane de refugiaţi şi o criză economică profundă. Ţara a fost de asemenea puternic afectată de seismul de la 6 februarie care a lovit şi Turcia vecină.

Între timp, preşedintele Assad efectuează o vizită oficială la Moscova, care a oferit un sprijin militar decisiv armatei siriene în război, în timp ce la Idlib (nord-vest), ultima enclavă rezistentă în faţa regimului său în ciuda anilor de ofensive sângeroase susţinute de Rusia, mii de manifestanţi au arborat drapele şi banderole ale opoziţiei siriene.

Mii de sirieni au manifestat la Idlib pentru a comemora 12 ani de la primele proteste împotriva lui Bashar al-Assad, în regiunea care nu se află sub controlul Damascului

„Poporul cere căderea regimului” sau „Libertate şi demnitate pentru toţi sirienii” erau două dintre mesajele care se putea citi pe bannerele de pe faţada unei clădiri din piaţa principală a oraşului.

Regiunile care nu se află sub controlul Damascului în nordul Siriei numără în prezent peste patru milioane de locuitori, dintre care cel puţin jumătate sunt strămutaţi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

INS: Populația României ar putea scădea la 15,6 milioane de locuitori până în 2080

Populația României ar urma să ajungă la 15,633 milioane de locuitori în anul 2080, față de 19,043 milioane la 1 ianuarie 2025, potrivit celor...

Studiu de amploare: Consumul zilnic de cafea, asociat cu un risc mai mic de boli grave ale ficatului și cancer hepatic

O ceașcă de cafea băută dimineața ar putea aduce beneficii care depășesc efectul energizant bine cunoscut. Un nou studiu de amploare sugerează că persoanele...

Noi reguli pentru clasificarea hotelurilor și pensiunilor. Aerul condiționat, obligatoriu la 4 și 5 margarete

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a modificat normele privind clasificarea structurilor turistice și procedurile de acordare a licențelor și brevetelor de turism.Noile...
Ultima oră
Pe aceeași temă