1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEXCLUSIV. Nicușor Dan și Băluță vor să lase Piața Unirii cu trotuare...

EXCLUSIV. Nicușor Dan și Băluță vor să lase Piața Unirii cu trotuare distruse încă 3-4 ani. Lucrările din fața Magazinului Unirea, abandonate. FOTO

Nicușor Dan s-a spălat pe mâini de o importantă datorie de primar general al Capitalei și i-a pasat Piața Unirii edilului sectorului 4, Daniel Băluță. Acesta din urmă și-a asumat să reabiliteze întreaga zonă, dar peste 3 sau 4 ani, timp în care bucureștenii ar fi lăsați să-și rupă picioarele pe trotuarele distruse.

trotuar Magazinul Unirea
Șantier abandonat, în fața Magazinului Unirea / Foto: Laurențiu Mușoiu

Încă de la începutul mandatului de primar general al lui Nicușor Dan, administrația publică locală a ignorat trotuarele din Piața Unirii, pline de gropi, pavaje lipsă sau distruse, un real pericol pentru sute de mii de bucureșteni care tranzitează zona într-o lună, după cum arată datele Metrorex și STB.

trotuar Magazinul Unirea

“România liberă” a publicat mai multe materiale jurnalistice în care am arătat starea avansată de degradare a pietonalului din zona Pieței Unirii.

trotuar Magazinul Unirea

Administrația publică locală condusă de Nicușor Dan a rămas însă fără soluții pentru unele probleme care sunt un real pericol la integritatea fizică a multor cetățeni.

În urmă cu câteva luni, edilul-șef se lăuda că a rezolvat problema trotuarelor distruse din centrul Capitalei.

trotuar Magazinul Unirea
Foto: Laurențiu Mușoiu

Tot “România liberă” a arătat că intervenția Administrației Străzilor București, instituție subordonată Primăriei Capitalei, a fost una de proastă calitate.

După cum au arătat reporterii noștri, nu au fost astupate toate gropile, iar unele dale nou amplasate se mișcau sub pașii trecătorilor.

Mai mult, potrivit informațiilor noastre, pe trotuarul din fața Magazinului Unirea, dalele distruse au fost înlocuite de către angajați ai Unirea Shopping Center, lucrare pe care Nicușor Dan și-a însușit-o, fără a avea însă niciun merit.

În plus, printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, Pasajul Unirii, Piața Unirii și “zonele adiacente” au fost date în administrarea Primăriei Sectorului 4.

Prin zone adiacente se înțelege și trotuarele din Piața Unirii.

Așa și-a asumat și primăria lui Daniel Băluță.

În aceste condiții, este greu de justificat intervenția stângace a Primăriei Capitalei la trotuare.

Surse din cadrul Primăriei Sectorului 4 au precizat, pentru “România liberă”, că Daniel Băluță are în proiect să înlocuiască placa de beton de peste Dâmbovița, aflată în pericol de surpare, precum și să reabiliteze întreaga zonă supraterană.

Acest lucru ar însemna însă că trotuarele din Piața Unirii ar urma să fie reabilitate abia peste trei sau patru ani.

Până atunci, bucureștenii ar fi lăsați să se împiedice în gropi și să riște accidentări grave.

Lucrările lui Negoiță, stopate

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a început să reabiliteze zona pietonală din Piața Unirii, pe porțiunea aflată în sectorul său, după ce, potrivit informațiilor noastre, a primit mai multe sesizări de la agenți economici de la care colectează taxe.

Nicușor Dan l-a amendat însă pe Negoiță cu 10.000 de lei și i-a cerut să readucă zona la starea inițială, cea deteriorată, pentru că nu a avut autorizație de construcție.

Acum, după cum arată imaginile suprinse de reporterii cotidianului național “România liberă”, lucrările sunt abandonate.

Pe o suprafață importantă, trotuarul din fața Magazinului Unirea este decopertat, dar nu se mai poate zări niciun muncitor pe șantierul deschis.

Situația a stârnit și nemulțumiri în rândul multor agenți economici din spațiul commercial, care sunt dispuși să solicite despăgubiri administrației publice locale, pentru că le reduce numărul potențialilor clienți.

Primarul Robert Negoiță confirmă că lucrările au fost abandonate și nu dă un termen la care vor fi reluate, dar dă vina pe Nicușor Dan, care a dispus sistarea proiectului.

trotuar Magazinul Unirea
Evenimentul ,,DARcembrie”, in cadrul caruia se aprind luminile de sarbatori din sectorul 3, in Bucuresti, 24 noiembrie 2022. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

“Lucrările sunt abandonate, pentru că ne-au dat sistare (n.r. – Primăria Capitalei, prin sancțiunile date Primăriei Sectorului 3). Așa le place lor, să fie mizerie, să fie șantier, lucrări nefinalizate. Lor nu le place să fie frumos. Nu știu dacă, în momentul de față, mai putem să continua lucrările. Vedem. Analizăm. Da, e dezastru în față acolo. Era dezastru și e dezastru. E mai rău acum, dar nu ne lasă ticălosul să continuăm. Când avem posibilitatea, noi continuăm. S-o termine ei sau se ne lase pe noi s-o continuăm. Știți că era dezastru. Era jale. Trebuia făcut. Era dezastru în fața magazinului. Avem nenumărate sesizări de la cetățeni care și-au rupt picioarele acolo, s-au împiedicat, s-au rănit, sunt deranjați de cum arată și de cum se poate merge pe zona aia de pavaj. Și e una dintre cele mai circulate zone din București și din lume”, ne-a declarat Robert Negoiță.

Edilul sectorului 3 recunoaște că a solicitat un parteneriat cu Primăria Sectorului 4 și că astfel s-ar putea rezolva problema.

“Da, am solicitat un parteneriat Primăriei Sectorului 4, prin care să fim noi împuterniciți să realizăm lucrările. Din câte știu, nu avem un răspuns. În principiu, situația ar fi rezolvată, dacă Primăria Sectorului 4 ar asuma parteneriatul și ne-ar lăsa să realizăm lucrările”, ne-a mai explicat Negoiță.

Jurnaliștii cotidianului național “România liberă” au încercat să obțină un punct de vedere și de la Daniel Băluță, legat de situația create, dar edilul sectorului 4 nu a dorit să comenteze.

Surse oficiale din Primăria Sectorului 4 susțin că este vorba de o dispută între Primăria Sectorului 3 și Primăria Capitalei.

Date oficiale Metrorex

Dovadă că Piața Unirii este tranzitată de sute de mii de personae lunar sunt și datele oficiale ale Metrorex, transmise cotidianului national “România liberă”, referitoare la validările din primele două luni ale acestui an: Ianuarie 2023
Piața Unirii 1 – 434.124
Piața Unirii 2 – 353.801
Media zilnică Piața Unirii 1: 14.004
Media zilnică Piața Unirii 2: 11.413
Februarie 2023
Piața Unirii 1 – 435.843
Piața Unirii 2 – 353.624
Media zilnică Piața Unirii 1: 15.566
Media zilnică Piața Unirii 2: 12.629
15 Februarie 2023
Piața Unirii 1 – 19.878
Piața Unirii 2 – 15.546
Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă