15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalRețea de spionaj, descoperită la Chișinău, cu scopul dezabilizării actualei puteri

Rețea de spionaj, descoperită la Chișinău, cu scopul dezabilizării actualei puteri

Cinci cetățeni moldoveni sunt cercetați într-un dosar penal pentru trădare de patrie și spionaj. Potrivit Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău, aceștia acționau în interesul unui stat străin.

“Serviciul Informații și Securitate, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează o rețea de agentură cu implicarea cetățenilor Moldovei și altui stat în acțiuni de trădare de patrie și spionaj, a precizat SIS.

În curs de investigare sunt cinci persoane – cetățeni ai Moldovei, dintre care două au fost reținute și plasate în arest în decembrie 2022, iar celelalte trei persoane au statut de bănuit. Acestea au fost cooptate de către exponenți ai serviciilor speciale dintr-un stat terț, cu rol de asistare a acestora, rol descris în Codul Penal ca acțiuni care țin de ‘înfăptuirea activității dușmănoase împotriva Republicii Moldova’ – inclusiv acțiuni de destabilizare și de schimbare a orânduirii constituționale în stat, prin violență. Potrivit legii penale, faptele de trădare de patrie sunt pedepsite cu închisoarea de la 12 la 20 de ani”, se arată pe site-ul oficial al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Conform SIS, în vizorul oamenilor legii moldoveni “sunt și cetățeni ai altui stat, cercetați pentru spionaj, care dirijau și finanțau activitățile subversive ale persoanelor din Moldova”.

“Acțiunile sunt investigate începând din 2020 – atât acțiuni planificate, cât și parțial realizate – care țin de facilitarea transferurilor financiare, incitarea urii interetnice, animarea spiritelor destabilizatorii și intoleranță față de anumite categorii de cetățeni, inclusiv recrutarea persoanelor pentru participarea la proteste în masă, de natură să degenereze în acte de violență în interesul unui stat străin. Menționăm faptul că investigațiile continuă, iar persoanele vizate se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii”.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă