Bazându-se pe mai multe date, singurele care sunt publice, președintele Eurasia Group, Ian Bremmer, a realizat o analiză asupra scenariilor legate de avarierea conductei Nord Stream.
Controversatele gazoducte Nord Stream, care leagă Rusia de Germania și alte state europene, au dat titlurile presei internaționale în septembrie anul trecut, când mai multe secțiuni au explodat în mod misterios sub apă, provocând balonarea suprafeței Mării Baltice.
Mai multe investigații au stabilit că exploziile au fost un act de sabotaj, dar nu au reușit să identifice vinovatul.
Majoritatea experților din Occident a arătat cu degetul spre Rusia, bănuind că este o încercare de a înrăutăți perspectivele de iarnă ale unei Europe deja înfometate de energie pentru a-și slăbi hotărârea de a sprijini Ucraina.
“Dar niciodată nu am acceptat pe deplin această teorie. De ce și-ar arunca Rusia în aer propria infrastructură de mai multe miliarde de dolari și și-ar distruge cea mai mare sursă de pârghie asupra Germaniei, Europei și Occidentului? În timp ce conductele erau deja offline, rușii contau pe europenii să se obosească în cele din urmă să nu rămână fără gazul lor ieftin. Capacitatea de a deschide robinetul a fost cel mai bun pariu al Moscovei pentru a submina sprijinul occidental pentru Ucraina. Cel mai important, au trecut aproape cinci luni fără nicio fărâmă de dovezi care să lege Rusia de sabotaj. Dacă ar fi existat ceva care să indice Kremlinul, serviciile de informații americane l-ar fi găsit și am ști deja despre asta. Faptul că noi nu îmi spune că rușii probabil nu au făcut-o. Intră reporterul veteran de investigație Seymour Hersh, care a publicat săptămâna trecută un articol exploziv pe blogul său Substack în care susținea că Statele Unite au aruncat în aer conducta într-o operațiune comună ascunsă cu Norvegia pe spatele Germaniei și ascunsă în mod deliberat de supravegherea Congresului”, arată președintele Eurasia Group, Ian Bremmer, în analiza sa.
SUA și Norvegia au negat categoric orice implicare, numind articolul lui Hersh „cu totul fals” și „prostii”.
“Totuși, povestea a fost un cadou de propagandă pentru Vladimir Putin și prietenii săi, dând muniție criticilor americani din Rusia, China și părți ale lumii în curs de dezvoltare. Dacă ar fi adevărat, nu numai că ar oferi Rusiei justificarea să-și intensifice atacurile asimetrice împotriva Occidentului (ceea ce urmau să facă indiferent), dar ar crea o pană în coaliția NATO și ar avea ramificații politice (și chiar juridice) masive pentru administrația Biden.
Se ține oare teoria lui Hersh? Bărbatul este o legendă jurnalistică, care a câștigat un premiu Pulitzer pentru relatarea sa despre masacrul și mușamalizarea My Lai. Dar o mare parte din munca lui de atunci a fost necorespunzătoare și – cel mai rău dintre toate – plină de raționament motivat. Prejudecățile sale (de înțeles) împotriva comunității de informații americane și a instituției de securitate națională i-au colorat afirmațiile larg discreditate că uciderea lui Osama bin Laden a fost o mușamalizare și că guvernul sirian nu a folosit arme chimice. Faptul că această ultimă poveste se aliniază atât de bine cu prisma ideologică a lui Hersh ar trebui să invite la scepticism. Și, într-adevăr, o privire sub capota raportului lui Hersh dezvăluie o mulțime de găuri – și nicio armă de fum. În primul rând, explicația pe care o oferă pentru a ascunde operațiunea de la Congres nu este consecventă la nivel intern. Hersh susține inițial că operațiunea a fost concepută fără personal de operațiuni speciale pentru a evita să anunțe Congresul. Dar orice acțiune ascunsă urmată în temeiul autorității de la Titlul 50 – secțiunea codului SUA care guvernează acțiunile ascunse și directe întreprinse de comunitatea de informații – ar fi trebuit să fie informată Congresului, indiferent de ce active au fost utilizate. Hersh sugerează apoi că operațiunea a fost de fapt „degradată” pentru a evita notificarea Congresului. Dar asta nu este un lucru: dacă era o acțiune ascunsă, guvernul era obligat legal să notifice Congresul, sfârșitul poveștii. În al doilea rând, interpretarea lui Hersh a remarcilor pre-invazie ale președintelui Joe Biden și subsecretarului de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland, ca amenințări neechivoce de sabotaj militar, este egoistă și lipsită de sinceritate. Dacă, după cum susține Hersh, administrația a trecut prin atâtea probleme pentru a ascunde operațiunea de Congres, de ce ar prefigura-o public nu o dată, ci de două ori? Cea mai logică lectură este că au făcut referire în schimb la angajamente diplomatice cu Germania pentru a opri operațiunile de conducte, care erau deja în desfășurare”, mai arată analiza.
În al treilea rând, președintele Eurasia Group puctează că faptele verificabile public nu se aliniază cu cronologia lui Hersh.
Acesta din urmă precizează că scafandrii marinei americane sprijiniți de un dragămine norvegian din clasa Alta au instalat încărcăturile explozive în timpul BALTOPS – exercițiile militare NATO desfășurate anual în Marea Baltică – în iunie 2022.
“Dar datele disponibile public arată că niciuna dintre cele cinci nave din clasa Alta din Norvegia au fost în regiune în timpul exercițiului respectiv. Hersh mai susține că un norvegian P-8 Poseidon – o aeronavă de control maritim – a aruncat o geamandură sonar în ziua exploziei pentru a declanșa explozivii. Dar, conform urmăririi zborurilor, niciunul dintre cele cinci P-8 pe care le operează Norvegia nu se afla în zonă în acea zi. Faptul că niciunul dintre aceste active nu apare în datele de urmărire este esențial, deoarece afirmația de bază a lui Hersh este că activele norvegiene au fost folosite tocmai pentru ca aceste manevre să nu fie ascunse. Mai larg, însăși afirmația conform căreia SUA ar sabota infrastructura deținută parțial de un aliat cheie (Germania) împreună cu un alt aliat comun (Norvegia), fără a alerta credința cerșetorilor din Berlin, având în vedere ceea ce știm despre interesele strategice ale Washingtonului. La acea vreme, administrația Biden urmărea legături mai strânse cu Germania cu privire la o serie de probleme, inclusiv reglementarea tehnologiei, decuplarea Chinei și inversarea retragerii cooperării transatlantice inițiate de administrația Trump. Explorarea Nord Stream ar fi pus în pericol toate aceste inițiative și ar fi invitat la revanșa Rusiei pentru un beneficiu discutabil: încetarea definitivă a dependenței deja în scădere a Germaniei de Rusia pentru a întări unitatea NATO. De asemenea, țintirea Germaniei în concordanță cu Norvegia ar fi riscat să spargă coaliția NATO pe care Biden s-a concentrat în mod explicit pe consolidarea din prima zi – o mișcare riscantă pentru o administrație, în general, care atestă riscul.
Pentru a fi clar, nimic din toate acestea nu înseamnă că SUA nu au făcut-o. La urma urmei, Washingtonul a criticat aceste conducte de ani de zile. Și foarte puține țări de pe Pământ ar putea realiza o operațiune atât de provocatoare, cu Statele Unite în fruntea listei. Hersh ar putea greși în mod plauzibil în privința cum, în timp ce are dreptate în privința cine, dar articolul său nu dovedește nimic. Dacă nu Rusia sau SUA, atunci cine? Cine altcineva a avut motivul, mijloacele și oportunitatea de a realiza o operațiune atât de riscantă, complexă și fără amprentă? Banii mei sunt pe Ucraina. Ucrainenii au avut cel mai mult de câștigat din aruncarea în aer a acestui cudgel de mai multe miliarde de dolari, deținut de ruși. Au fost, de asemenea, cei mai toleranți la riscuri. Rusia reprezintă o amenințare existențială pentru ei, așa că sunt dispuși să facă aproape orice pentru a învinge. Ei știau că nu ar putea câștiga fără o NATO puternică și unită în spatele lor și știau că alianța va fi vulnerabilă atâta timp cât Rusia își va putea folosi gazul împotriva Germaniei. În urmă cu cinci luni, aș fi fost sceptic că ucrainenii aveau capacități tehnice și operaționale pentru a face așa ceva. Dar nici nu credeam că vor putea arunca în aer Podul Kerci care leagă Crimeea de Rusia, ea însăși o operațiune destul de sofisticată. Nici nu mi-am imaginat că ar putea să o asasineze pe Darya Dugina chiar în afara Moscovei. Deci, este clar că ucrainenii sunt în mod eminamente dispuși și capabili să planifice și să execute operațiuni cu risc ridicat, destul de complexe. Este posibil ca Ucraina să fi avut ajutor de la unul sau mai mulți membri NATO? Polonia, de exemplu, a fost cel mai strident șoim al Rusiei din coaliție, conștientă că este următorul pe lista dorințelor lui Putin în cazul în care Ucraina cade. Nu este de neconceput că forțele speciale poloneze extrem de competente ar fi putut realiza un astfel de atac. Desigur, în ceea ce privește mijloacele, americanii ar fi avut cea mai mare capacitate operațională pentru a ajuta Kievul în acest sens. Asta a făcut ca teoria lui Hersh să fie convingătoare la valoarea nominală. În absența oricărei dovezi, totuși, sunt speculații până la capăt. Și nu vă înșelați: nu există nicio dovadă de nimic – cel puțin nu încă. Feriți-vă de oricine pretinde contrariul”, concluzionează Ian Bremmer,, în analiza sa.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
