10.7 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalGrecia construiește o centrală electrică pe gaz, esențială pentru zona Balcanilor

Grecia construiește o centrală electrică pe gaz, esențială pentru zona Balcanilor

Cele trei mari grupuri energetice din Grecia vor construi, împreună, o centrală electrică pe gaz, care va înlocui trei centrale pe lignit, aflate în curs de dezafectare.

Noul obiectiv energetic va funcționa în orașul grec Alexandroupolis.

Proiectul a fost lansat într-o ceremonie la care a participat premierul elen, Kyriakos Mitsotakis. Alături de el s-au aflat ministrul grec al Energiei, Kostas Skrekas, ministrul bulgar al Energiei, Rosen Hristov, precum și Erik Holmgren, ofițer economic al Ambasadei SUA la Atena.

Centrala electrică de la Alexandroupolis este construită în cadrul unui parteneriat dintre cele trei mari grupuri energetice din Grecia. Acestea sunt PPC, DEPA Commercial și Damco Energy din grupul Copelouzos. Viitoarea centrală va fi conectată direct la Unitatea Plutitoare de Stocare și Regazeificare Gastrade (FSRU – Floating Storage and Gasification Unit), aflată în prezent în construcție, transformând Alexandroupolis într-un nod energetic pentru rețelele de electricitate și gaz, cu potențialul de aprovizionare a pieței interne și a țărilor vecine.

Ce avantaje aduce o centrală electrică pe gaz

„Construcția și activitatea centralei electrice de la Alexandroupolis vor contribui, de asemenea, la îndeplinirea obiectivelor europene din programul Green Deal și la tranziția către producția de energie cu emisii reduse. Echipamentele instalate în centrală sunt adaptate pentru arderea hidrogenului și pot funcționa cu combustibil mixt”, precizează un comunicat de presă.

Noua centrală electrică ar putea deveni operațională până la sfârșitul anului 2025. Aceasta va fi de tip ciclu combinat și va avea o capacitate instalată de 840 MW. Acesta este echivalentul aproximativ al capacității nete a trei centrale pe lignit, în prezent în curs de dezafectare.

Datorită eficienței ridicate, noua centrală va permite furnizarea continuă de energie electrică la niveluri scăzute de preț.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Andrei Rațiu, printre primii jucători care vor evolua pe noul Camp Nou! Redeschiderea arenei este programată pentru februarie 2025

FC Barcelona își va relua meciurile pe Camp Nou în februarie 2025, după o lungă perioadă de renovare, iar Andrei Rațiu, fundașul român legitimat...

Cum să găsești comori ascunse în outleturi: sfaturi smart pentru buzunarul tău

Cumpărăturile în outleturi pot fi o adevărată aventură – ai ocazia să descoperi articole de calitate la prețuri mici, dar și piese unice...

Departamentul de Justiție al SUA cere vânzarea browserului Chrome de către Google

Departamentul de Justiție al Statelor Unite intenționează să ceară unui judecător federal să oblige Google (Alphabet) să vândă browserul Chrome, într-o mișcare agresivă ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă