14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportMichel Platini a fost eliberat după o audiere de mai multe ore

Michel Platini a fost eliberat după o audiere de mai multe ore

”A fost eliberat”, a anunţat William Bourdon, avocatul fostului fotbalist al echipei Franţei, în noaptea de marţi spre miercuri, subliniind că a fost vorba de ”mult, mult zgomot pentru nimic”.

”Această reţinere a fost percepută de Michel drept injustă şi disproporţionată”, a mai spus avocatul.

La ieşirea sa din birourile oficiului anticorupţie al poliţiei judiciare (OCLCIFF), la Nanterre, lângă Paris, Michel Platini a explicat: ”Deşi trebuia să fiu audiat în libertate, m-au reţinut imediat şi asta m-a durut”.

”A fost o audiere lungă”, a mai spus fostul mare jucător al echipei Juventus Torino, precizând că i-au fost puse întrebări legate de ”EURO 2016, de Cupa Mondială 2018 din Rusia şi de Cupa Mondială 2022 din Qatar, de PSG şi de FIFA”.

”Am fost tot timpul liniştit, pentru că sunt complet străin de toate aceste lucruri”, a subliniat Platini.

”Nu considerăm în niciun fel că Michel Platini poate fin considerat suspect indiferent de caz, nici ieri, nici azi şi nici mâine. Pentru noi este o afacere încheiată”, a subliniat avocatul fostului candidat la preşedinţia FIFA.

Reţinută în acelaşi timp cu Michel Platini, fosta consilieră pe sport a lui Nicolas Sarkozy, Sophie Dion, a fost eliberată şi ea în cursul serii de marţi.

În vârstă de 63 de ani, Platini a fost suspendat pentru opt ani, în decembrie 2015, de justiţia internă a FIFA. Suspendarea a fost redusă în apel la şase ani, apoi la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Michel Platini a fost găsit vinovat de conflict de interese de către TAS, după ce a primit fără justificare două milioane de dolari de la FIFA, plată aprobată de preşedintele forului mondial, Joseph Blatter, în 2011.

Francezul a contestat decizia TAS la Tribunalul federal elveţian, care însă a menţinut hotărârea forului sportiv de la Lausanne. Michel Platini va putea reveni în activitatea fotbalistică la finalul anului 2019.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Violență politică în Germania: un eurodeputat social-democrat a fost grav rănit de persoane necunoscute

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania, a fost grav rănit de necunoscuţi în timp ce lipea afişe electorale,...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă