13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internăSprijin de 260 de milioane de euro din partea BEI pentru modernizări...

Sprijin de 260 de milioane de euro din partea BEI pentru modernizări și dotări ale spitalelor

Trei noi contracte de finanțare au fost semnate între Banca Europeană de Investiții și Ministerul Finanțelor, cu o valoare totală de peste 260 milioane euro.

Contractele vizează, pe de o parte îmbunătățirea siguranței drumurilor naționale din România și reducerea numărului de accidente, răniri și decese, iar pe de cealaltă, reabilitarea, reamenajarea și extinderea a 26 unități sanitare din țară, în scopul pregătirii acestora din perspectiva unor potențiale viitoare pandemii, dar și pentru susținerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat.

În ceea ce privește contractul de finanțare în valoare de 50 mil Euro, destinat sprijinirii realizării unor investiții privind siguranța rutieră, data limită de tragere a împrumutului este de 5 ani de la semnare. Valoarea totală a proiectului este de circa 100 milioane euro, iar implementarea acestuia va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
(MTI), prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Proiectul include 89 de investiții în sensuri giratorii, pasaje superioare sau subterane, respectiv sisteme de dirijare/semnalizare și se estimează că va fi finalizat până în anul 2027.

De asemenea, BEI va finanța 2 proiecte de investiții de peste 210,6 milioane euro pentru susținerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat. Proiectele au în vedere reabilitări, extinderi, consolidări, modernizări și dotări pentru 26 de unități spitalicești din județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Constanța, Covasna, Dolj, Harghita, Giurgiu, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman și Municipiul București.

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Compania Națională de Investiții (CNI). Se estimează că realizarea investițiilor va fi finalizată în 2025.

Investițiile selectate a fi incluse în cele trei proiecte prezintă un raport cost beneficiu ridicat.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă