18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăPoliticăPSD propune eliminarea declaraţiilor pe propria răspundere pentru cei cu mai multe...

PSD propune eliminarea declaraţiilor pe propria răspundere pentru cei cu mai multe locuri de consum de energie

PSD va propune în coaliţia de guvernare eliminarea declaraţiilor pe propria răspundere pentru cei care au mai multe locuri de consum, pentru a beneficia de plafonarea preţului la energie electrică.

Social-democraţii susţin că formularea din lege referitoare la acest subiect este neclară, iar aplicarea ei “ar introduce discriminări”.

“PSD va propune în coaliţia de guvernare ca Executivul să dispună, în regim de urgenţă, eliminarea reglementării privind depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul de consum la care se acordă preţurile plafonate la energie electrică. Formularea din lege este neclară, iar aplicarea ei ar introduce discriminări, în special în cazul chiriaşilor care se încadrează în limitele de consum pentru care se acordă preţuri mai mici la energia electrică”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de PSD.

Reprezentanţii acestui partid consideră că o astfel de cerinţă creează “probleme majore” la nivelul furnizorilor de energie electrică în privinţa gestionării unui număr mare de declaraţii ce ar trebui depuse într-un termen foarte scurt.

“Nu în ultimul rând, în forma actuală, reglementarea descurajează economisirea de energie pentru categorii largi de cetăţeni, ceea ce contravine politicii stabilite la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, PSD va propune revenirea la formularea care a fost adoptată de Senat, care nu conţinea această prevedere. Se vor menţine însă declaraţiile pe proprie răspundere în cazul familiilor cu cel puţin trei copii, familiilor monoparentale şi al persoanelor cu dizabilităţi care au nevoie de aparatură medicală. În aceste situaţii, declaraţia pe proprie răspundere este necesară pentru acordarea unui beneficiu special, destinat exclusiv acestor trei categorii de consumatori”, se mai arată în comunicat. 

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

„Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural

În ultimii 4 ani, comunitatea Sectorului 4 a implementat proiecte de regenerare urbană a spațiilor publice, utilizând fonduri nerambursabile, atât guvernamentale, cât și accesate...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

Tarom este salvat. Compania primește 100 de milioane de euro, aprobate de Comisia Europeană

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi validarea ajutorului de stat pentru compania aeriană Tarom. Este vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobaţi...
Ultima oră
Pe aceeași temă