35 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSocialEducațieUltimele săptămâni de școală din 2022

Ultimele săptămâni de școală din 2022

De luni, elevii revin la cursuri, doar pentru trei săptămâni, înaintea vacanței de școală. Dificil pentru liceele tehnologice să identifice spațiu în calendar pentru orele de practică.

Actuala structură a anului școlar, impusă de precedentul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a introdus în premieră organizarea pe module.

Elevii vor reveni la școală luni, pentru a încheia modulul 2.

Acesta a început pe data de 31 octombrie a.c. și este programat să se încheie pe 22 decembrie 2022, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației (ME).

Practic, doar trei săptămâni de școală vor mai avea în acest an calendaristic elevii, după mini-vacanța de 1 Decembrie.

Tot în aceste trei săptămâni vor trebui încadrate și serbările de iarnă, pentru unitățile de învățământ care doresc să aibă astfel de festivități pentru elevi.

Mai ales din partea elevilor de vârste mici, dorință pentru serbarea la care să vină Moș Crăciun există, după restricțiile din pandemie.

Reamintim că, anul trecut, Moș Crăciun a avut accesul permis la serbările din școli, dar părinții, nu.

Noua structură a anului școlar a creat dificultăți pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în stabilirea calendarelor care să cuprindă toate activitățile prevăzute în lege, dar mai ales liceelor tehnologice, care au întâmpinat dificultăți în identificarea datelor disponibile pentru perioadele de practică.

Restul calendarului

Vacanța de iarnă pentru sistemul de învățământ preuniversitar este programată de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.

După această vacanță, anul școlar 2022 – 2023 va continua astfel:

  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie— 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).

Prin excepție de la prevederile menționate mai sus, „la clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, din învățământul profesional și din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică”.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Gabriela Ruse s-a oprit la Toronto! România rămâne cu o singură speranță în competiție

Gabriela Ruse a fost eliminată în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Toronto, după o înfrângere în două seturi în fața...

Gabriela Ruse s-a oprit la Toronto! România rămâne cu o singură speranță în competiție

Gabriela Ruse a fost eliminată în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Toronto, după o înfrângere în două seturi în fața...

Donald Trump, acuzat de conflict de interese după lansarea unui serviciu cu acces prioritar la postările de pe Truth Social

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se află din nou în centrul unor acuzații de corupție și conflict de interese, după lansarea unui serviciu cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă