11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportFed Cup, nou format din 2020

Fed Cup, nou format din 2020

Fed Cup renunţă astfel la sistemul său tradiţional de desfăşurare, cu meciuri interţări programate pe parcursul întregului sezon, călcând astfel pe urmele Cupei Davis, a cărei nouă formulă cu o fază finală la care vor lua parte 18 selecţionate va debuta în luna noiembrie, la Madrid.

Cu ocazia unei conferinţe de presă care a avut loc la Queen’s Club din Londra s-a confirmat că Budapesta va găzdui turneul final al Fed Cup până în 2022.

Partidele din capitala Ungariei urmează să se desfăşoare pe zgură, iar premiile totale puse în joc se vor ridica la 18 milioane dolari.

Patru naţiuni, finalistele din acest an, Franţa şi Australia, alături de ţara gazdă Ungaria şi o echipă invitată, sunt calificate direct la turneul final, celelalte opt urmând să fie stabilite la capătul unui play-off programat în luna februarie.

Echipa României s-a oprit în semifinalele ediţiei trecute a Fed Cup, fiind învinsă în deplasare de Franţa, care va înfrunta în finală Australia, în luna noiembrie la Perth.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, fost lider mondial timp de 64 de săptămâni, în prezent pe locul 7 în lume, a declarat luni că va boicota un eventual nou format al Fed Cup. „Iubesc Fed Cup şi nu aş schimba-o niciodată. Dacă se va schimba Fed Cup, nu voi mai juca. Îmi place formatul de acum, iar dacă îl vor schimba va fi diferit, pentru că Fed Cup înseamnă să joci acasă şi în deplasare”, a afirmat Halep.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă