11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia confirmă că are capacități nucleare în Crimeea

Rusia confirmă că are capacități nucleare în Crimeea

Rusia confirmă că are capacități nucleare în Crimeea și susține că este dispusă să permită verificarea acestora, de către inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA).

Rusia face referire la instalații nucleare aflate în orașul port Sevastopol, de la Marea Neagră. La Sevastopol este și sediul Flotei Mării Negre a Rusiei. După anul 2014, când Rusia a ocupat ilegal peninsula Crimeea, infrastructura militară a Rusiei în Crimeea s-a dezvoltat. Rusia nu precizează dacă instalațiile nucleare din Sevastopol sunt civile sau militare.

Cu privire la restul Ucrainei, se știe că există obiective nucleare civile. Cel mai cunoscut dintre acestea este centrala de la Zaporojie. Centrala nuclearoelectrică de la Zaporojie se află, în prezent, sub controlul militarilor ruși.

„Poziția Rusiei cu privire la problema instalațiilor nucleare din Crimeea este stabilită în documentul corespunzător al IAEA din 10 iunie 2015. Nu credem că este necesar să adăugăm nimic la acesta”, a declarat Alexander Shevchenko, membru al delegației Rusiei la ONU, citat de agenția rusă TASS. Shevchenko a precizat că Rusia e dispusă să permită verificarea instalațiilor de la Sevastopol de către IAEA, „dacă primește o solicitare corespunzătoare”.

La data de 31 iulie 2022, sediul comandamentului din Sevastopol al Flotei Mării Negre a fost atacat cu o dronă. Rusia a calificat acest atac drept un act terorist. Atacul a produs șase răniți în rândul unor persoane aflate în incinta comandamentului. Ca măsură de precauție, Rusia a decis ca manifestările care erau programate la Sevastopol de Ziua Marinei să fie anulate.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Firmele care promit eliminarea plasticului produc de 1.000 de ori mai mult decât reciclează

O analiză Greenpeace scoate la lumină discrepanțele majore între promisiunile și acțiunile Alianței pentru Încheierea Poluării cu Plastic (AEPW), o inițiativă formată de giganți...

OFICIAL! România a câștigat la „masa verde” duelul cu Kosovo – UEFA a decis

Decizia UEFA în cazul meciului dintre România - Kosovo a fost una fermă, aducând atât sancțiuni severe pentru Kosovo, cât și pentru Federația Română...

Prima de risc a României, cea mai ridicată din regiune: aproape 200 de puncte de bază

România continuă să aibă cea mai mare primă de risc din Europa Centrală și de Est, situându-se aproape de 200 de puncte de bază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă