17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialEducațieElevii români pot urma studii în Marea Britanie

Elevii români pot urma studii în Marea Britanie

Elevii liceelor din România pot face studii în Marea Britanie, care să includă clasele a XI-a și a XII-a.

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Headmasters’ and Headmistress’ Conference anunță lansarea unui concurs pentru obținerea de burse. Oferta este destinată elevilor aflați deja, în România, în clasa a X-a. Deci în anul școlar 2022 – 2023, elevii trebuie să urmeze, în România, clasa a X-a. Acestor elevi li se oferă posibilitatea să urmeze doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie.

Vârsta elevului solicitant trebuie să fie, la 1 septembrie 2023, între 16 ani și 17 ani si 6 luni. Nu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.03.2006 și 01.09.2007.

Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o școală britanică de cea mai înaltă calitate. Printre acestea se numără Epsom College, Dullwich College, Bedford Modern School și Hampton School. De asemenea, elevii români își pot dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, își pot face prieteni din diferite culturi și pot experimenta și aprecia cultura și tradițiile din Marea Britanie.

În anii trecuți, peste 130 de elevi români au beneficiat câte un an sau doi de această bursă. Unii dintre tinerii români au devenit apoi studenți la facultăți de prestigiu, precum Oxford, Cambridge sau London School of Economics.

Studii în Marea Britanie, acoperite total sau parțial din burse

Majoritatea burselor acoperă în totalitate costurile reprezentate de taxe școlare, cazare, cheltuielile de masă, adică, în medie, între 35.000 și 42.000 lire sterline. Există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcție de venitul brut al familiei.

Există însă și taxe care trebuie plătite de familiile elevilor. O taxă de 25 de lei se plătește atunci când elevul își înscrie aplicația în cadrul acestui concurs. Taxa aceasta este nereturnabilă.

Ulterior, există “o taxă în valoare de 1250 lire, reprezentând taxa de administrare a programului, care va fi achitată doar de către elevii care câștigă bursa și vor pleca la studiu în Marea Britanie (la care se adaugă costurile privind asigurarea medicală și costurile privind viza)”, precizează un comunicat de presă transmis de Asociația “Ține de Noi”.

Data limită de înscriere în acest program este 22 decembrie 2022.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 783. NATO ar avea două scenarii în care să trimită trupe în Ucraina. De exemplu, dacă Rusia atacă și Republica...

Conducerea Alianței Atlantice ar lua în calcul două scenarii în care NATO ar trimite trupe în Ucraina, pentru a o susține în războiul contra...

Nicușor Dan și problemele nerezolvate ale traficului bucureștean

În 2020, Nicușor Dan promitea o rezolvare rapidă a situației infernale a traficului din Capitală, prin colaborarea cu un specialist adus din New York...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă