Cruciații legiunii euroatlantiste au tăbărât pe filosoful Andrei Marga pentru că a rostit adevărul gol goluț: Bucovina de Nord a ajuns prin raptul istoric de la 23 august 1939 în componența Ucrainei.
Liota posedaților de post-adevăr și-a scos invectivele din dotare pentru a-l asasina mediatic. Care e vina singurului rector care a dus o universitate din România în Top Shanghai? N-a fost corect politic. Asta-i hiba.
Eliberat de constrângeri, fără pretenții la demnități, singurului filosof român recunoscut de marile universități germane i se „drapelează” de inorogii cauzelor de salvare de sub flamurile “slavi.”
Adevărul, necontestat de istorici, e că la 23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov a smuls din trupul țării nu doar Bucovina de Nord, ci și Basarabia. Prin Tratatului de pace de la Paris, din 1947, Basarabia a fost dată URSS, iar Hotinul și Buceagul RSS Ucraina.
citește și: The Lancet nu exclude “scăparea” din laborator a coronavirusului
Actul a constituit un act de trădare al Europei Răsăritene. A deschis calea ocupării teritoriilor româneşti de către Armata Sovietică. Astfel, Mareșalul Ion Antonescu s-a alăturat Germaniei pentru a elibera Basarabia-ocupată de regimul de teroare. Astăzi e făcut criminal de noii infanteriști ai ordinelor închinării forțate.
În culmea paradoxului, influencerii euroatlantismului apără dreptul internațional al dictatului de la Moscova din 1939. Zic că Bucovina nu e a noastră, ar fi “în veacul vecilor” osândită la apartenență ucraineană.
Infleuencerii promovează dictatul totalitar
N-ai să auzi pe vreunul dintre corecții “Minunatei lumi noi” că apără drepturile românilor ostracizați din Bucovina de Nord! Pentru ei, subiectul e tabu. Cântă pe toate partiturile “slavi,” murind cu banderiștii (naziștii prietenoși ai lumii) de gât, fiind slujbași ai intereselor străine de neam și țară.
Internaționalismul bolșevic s-a reinterpretat în noua Ordine Mondială. Are adepți bine omeniți. Satane cu sutiene, gen.
Adrian Cioroianu, istoricul cu priză la public, a tras primul glonț. Imediat, țucalarii au mitraliat victima. Pe unul dintre ei l-am avut, “sholder to sholder” – vorba americanului, într-un studio tv. În pauza de publicitate, l-am făcut din varză conopidă. A rezistat eroic acuzelor mele că are misiune de luptă. Că e înregimentat. A avut, chiar, tupeul să-mi propună o dispută în direct. Evident, în altă zi și la altă oră. L-am refuzat, bineînțeles, spunându-i că nu am adjectivele și invectivele sale, că eu nu execut oameni. Publicistica e o artă a moderației, nu un eșafod al execuțiilor publice. Asta n-am mai avut timp să-i mai spun dogmaticului influencer.
E plină noua vale a plângerii de clănțăii noului dogmatism euroatlantist. La nici un plici distanță, rețeaua s-a activat instant. Toți doctorii făcuți pe puncte rostesc papagalicește cuvintele otrăvite, băgate pe țeava Whatsapp-ului. Nu rareori, i-am suprins că citeau în direct de pe telefon. Ideea e că, uitându-mă la ei cu milă, îmi veneram libertatea.
A spune adevărul a ajuns un act de curaj
Mulți am fost liberi după 1989, puțini am rămas, însă. Divizii de colegi s-au încolonat în diferite cauze. Unii sunt, azi, profesori universitari la marile universități americane, dar nu știu să rostească un sincron sau să scrie o frază predicativă. Norocul lor e că merg în viață serviți, fără a realiza condiția lor de târâtoare și de baștani ai regimentului.
Predicativa filosofului e inspirată din mentalul colectiv românesc. Andrei Marga a avut curajul să spună adevărul. Și iată că azi, adevărul devine incomod. Civilizația euroatlantică s-a vârât până-n gât în războiul din Ucraina. Influencerii nu mai prididesc să convingă lumea cât de absolut e adevărul lor.
Pentru că nu l-a putut contrazice din punct de vedere istoric, Adrian Cioroianu a scos maxima:”Vorbim de alianțe, nu de sfere de influență”. Mai pe șleau, profesorul a păcătuit spunând cu voce tare ce alții zic în șoapte.
Marga a construit nu numai reputația Universității Babeș-Bolyai, dar a și europenizat învățământul românesc, prin aplicarea recomandărilor “Procesului de la Bologna”. Fericiții posesori ai diplomelor cu recunoaștere europeană au uitat (la cerere sau la ordin?) cine e inițiatorul reformării școlii românești post-decembriste. În loc să tacă, gealații noii ideologii “a salvării planetei prin depășirea cotei admise de imbecili,” s-au aruncat, în haită, asupra domnului profesor.
Un domn este executat public și imbecilii dau like-uri
L-au executat la ordin! Fără să vrea, i-au sporit popularitatea și l-au readus în jocurile de putere.
Intransigentul Bogdan Tiberiu Iacob îi prorocește filosofului Marga chiar un viitor ala Joe Biden în teza, antiteză la neomarxism, “Suveraniștii pot exulta: Habemus Papam!” Adică, un candidat cu șansă la prezidențiale.
Mai are sens să cităm și pe Unchiul Volodea din hruba lui pentagonală? N-are sens. E și el brifat. “Marga e agent al rușilor.”
Ca unul care a scris prima oară în România că Ucraina este un stat inventat de sovietici, o republică păpușă a lui Vladimir Ilici Lenin, mă bucur că au preluat și alții ideea. Sunt onorat ca un profesor de talia lui Marga e făcut de pigmei și el “un putinist”.
Domnul profesor nu mai are ce pierde. N-are obediențele lor. Rețeaua nu i-a construit cariera. Latră câinii, caravana trece.
P.S. Rog prietenilor mei din Cluj să-i strângă mâna domnului profesor Marga!
Vocile lumii
Andrei Marga
Fost ministru al educației și ministru de externe
”Ucraina trebuie să cedeze teritorii: Ungariei Transcarpatia, Poloniei Galiția, României Bucovina și Rusiei Donbasul și Crimeea. Sunt teritoriile altor țări. Ne cramponăm, asta este! Va fi conflict. Ca să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă situația printr-o discuție și cu America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, a declarat Marga unui jurnalist ardelean, potrivit Alba24.ro.