21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăSorin Grindeanu cere anchetă pentru ajutorul de stat acordat companiei Blue Air

Sorin Grindeanu cere anchetă pentru ajutorul de stat acordat companiei Blue Air

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vrea declanșarea unei anchete penale care să urmărească modul în care a fost acordat ajutorul de stat companiei Blue Air.

„Compania a intrat în acea formă premergătoare falimentului, concordatul, în octombrie 2020. Au intrat în această formă în uma deciziei unui judecător. În iulie 2021, această companie a informat Ministerul Transporturilor, deci acest domn, pe domnul Drulă, că nu mai poate plăti ratele aferente acestei sume de 300 de milioane. Au accesat aceste sume din octombrie 2020 până în 2021, acest ajutor de stat de 300 de milioane. În decembrie 2020 un judecător a spus că firma e aproape de faliment”, a spus Grindeanu.

Ministrul Transporturilor afirmă că „este o problemă” faptul că statul nu a verificat compania la momentul acordării ajutorului de stat.

„Că statul înainte să acorde acest ajutor de stat fără să verifice, asta e o problemă. Cred că trebuie început cu toamna anului 2020, când s-a dat suma de 300 de milioane de lei ajutor de stat. Ca cetățean, aș vrea să știu dacă aceste 300 de milioane dați ca ajutor de stat din banii tuturor au avut aceste garanții îndestulătoare, fiindcă acuma dacă vii să le execuți, nu le mai găsești”, insistă Sorin Grindeanu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă