4.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăVideoRusia își arde mari cantități de gaze, dar întrerupe livrările către UE

Rusia își arde mari cantități de gaze, dar întrerupe livrările către UE

Rusia irosește cantități mari de gaze naturale arzându-le cu o uriașă flacără portocalie lângă granița cu Finlanda, într-un moment în care a redus drastic livrările către Uniunea Europeană(UE), au declarat vineri (26 august) oamenii de știință și analiștii.

Analiștii de la Rystad, o companie de consultanță energetică cu sediul în Norvegia, l-au descris drept un dezastru de mediu și au estimat că acea cantitate de gaz ars în atmosferă este echivalentă cu aproximativ 0,5% din necesarul zilnic al UE, potrivit Reuters.

Flacără poate fi văzută chiar și în imaginile din satelit ale Portovaya, locul unei stații de compresoare pentru gazoductul Nord Stream 1, de sub Marea Baltică până în Germania.

Rusia își arde cantitați mari de gaze, după ce a redus livrările către UE și prin gazoductul Nord Stream 1

Rusia a redus fluxurile prin Nord Stream 1 la doar 20% din capacitate și intenționează să o închidă complet timp de trei zile săptămâna viitoare, invocând probleme de întreținere la turbine. UE o acuză că folosește gazul ca armă pentru a lupta împotriva sancțiunilor occidentale asupra Ucrainei.

Arderea este o practică obișnuită în producția de petrol și gaze, dar nivelul actual este neobișnuit de ridicat și momentul este sensibil din cauza reducerilor de aprovizionare din Rusia.

Rusia arde gazele pe care nu le mai trimite în UE

Rusia, prin gigantul energetic rus Gazprom, arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană(UE) la frontiera cu Finlanda, relatează joi agenţia de presă Unian, citând publicaţia finlandeză Yle, potrivit căreia Moscova arde la propriu gazele încă de la sfârşitul lunii mai când compania rusă de gaze şi-a redus livrările către UE.

Arderea se desfăşoară în apropierea staţiei de compresoare „Portovaya” şi a terminalului GNL cu acelaşi nume. Imagini de satelit provenind de la sistemul NASA de monitorizare a incendiilor arată că procesul a început în data de 22 mai, relatează hotnews.ro.

În perioada respectivă, compania Gazprom redusese tranzitul de gaze către Uniunea Europeană şi încetase să mai folosească întreaga capacitate a conductei, deşi UE achitase integral livrările.

Rusia arde gazele pe care nu le mai trimite în UE, chiar la frontiera cu Finlanda, un incendiu putând fi observat lângă o stație de compresoare

La sfârşitul lunii, arderea gazelor ruseşti a fost observată la terminalul de lângă frontiera cu Finlanda. Iar la mijlocul lunii iunie a fost observat un incendiu lângă staţia de compresoare. În perioada aceea, Gazprom diminuase de aproape trei ori livrările de gaze în Europa – de la 167 milioane de metri cubi de gaze până la 67 milioane metri cubi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

BEJ Argeș: Alina Gorghiu a încălcat legea electorală printr-o postare după încheierea campaniei

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a contestat decizia la Biroul Electoral Central, susținând că nu a încălcat legea Biroul Electoral Județean Argeș a transmis că ministrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă