10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSecretarul general al ONU, Antonio Guterres, inspectează navele cu cereale ucrainene

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, inspectează navele cu cereale ucrainene

Un vas în care se afla secretarul general al Națiunilor Unite(ONU), Antonio Guterres, a plecat sâmbătă (20 august) de la Istanbul pentru a inspecta navele cu cereale ucrainene ancorate în largul coastei Turciei, potrivit Reuters.

În timpul călătoriei cu o navă ușoară portuară, sub pavilion turcesc, Guterres urma să inspecteze transportorul de cereale de pe vasul Invincible II, la o zi după ce a vizitat portul Ucrainei de la Marea Neagră, Odesa.

Guterres a inspectat navele cu cereale ucrainene, dorind să sprijine țările în curs de dezvoltare ce au nevoie de achiziționarea acestora

La o ședință de informare la Odesa, Guterres a spus că țările în curs de dezvoltare au nevoie de ajutor pentru achiziționarea de cereale și a cerut acces nestingherit la piețele globale pentru alimente și îngrășăminte rusești care nu sunt supuse sancțiunilor.

Șeful ONU s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele turc Recep Tayip Erdogan și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Liov joi (19 august) pentru discuții suplimentare privind exporturile de cereale.

Războiul din Ucraina: Alte patru nave de cereale pleacă din porturile din Marea Neagră

Patru nave cu produse alimentare ucrainene au plecat duminică din porturile ucrainene de la Marea Neagră, ca parte a unui acord pentru deblocarea exporturilor maritime ale țării, au declarat oficiali ucraineni și turci.

Cele patru vrachiere au fost încărcate cu aproape 170.000 de tone de porumb și alte produse alimentare, a precizat autoritatea porturilor maritime din Ucraina pe Facebook.

Organismul care supervizează operațiunea a declarat că a autorizat plecarea unui total de cinci noi nave prin coridorul Mării Negre: patru nave la ieșire din Cernomorsk și Odesa și una la intrare.

Centrul Comun de Coordonare (JCC) a declarat că, în total, navele de ieșire vor transporta peste 161.000 de tone de porumb și produse alimentare către Turcia, China și Italia.

Progresul lor va fi monitorizat până la Istanbul, unde vor fi inspectate în larg înainte de a trece prin Bosfor.

Odată cu aceste noi plecări, exporturile ucrainene de cereale își regăsesc treptat un ritm regulat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă