20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalAtentat în Afganistan, peste 140 de răniți și 14 morți

Atentat în Afganistan, peste 140 de răniți și 14 morți

Explozia a ucis cel puţin opt membri ai forţelor de securitate afgane şi şase civili au rănit peste 140 de persoane, conform unor oficiali guvernamentali.

Printre victime se află şi copii – unul ucis şi cel puţin 27 răniţi, potrivit autorităţilor medicale; un oficial de specialitate a declarat că bilanţul s-ar putea agrava.

Talibanii au revendicat atentatul, care a avut loc în apropierea sediului Directoratului Naţional pentru Securitate (DNS) din oraşul Ghazni, la o oră de vârf.

“Zeci de agenţi ai DNS au fost ucişi sau răniţi”, a afirmat într-un comunicat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Atacul a avut loc cu numai câteva ore înainte de începutul unei întâlniri în Qatar între delegaţi ai talibanilor şi ai guvernului de la Kabul, în cadrul eforturilor diplomatice de soluţionare a conflictului din Afganistan.

Talibanii au refuzat de mai multe ori să discute cu reprezentanţi ai guvernului, dar au acceptat în cele din urmă un dialog direct, cu condiţia să se considere că oficialii participă în nume personal. La întâlnirea de la Doha, organizată de Germania şi Qatar, participă circa 60 de personalităţi afgane. Marţi urmează o nouă întrevedere între între reprezentanţi ai talibanilor şi ai Statelor Unite. 

Cele mai citite

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă