21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUcraina spune că a reușit distrugerea unei baze militare ruse în regiunea...

Ucraina spune că a reușit distrugerea unei baze militare ruse în regiunea Herson

Forţele armate din Ucraina au anunţat miercuri distrugerea unei baze militare ruse la Nova Kahovka, în regiunea ocupată Herson, în sudul ţării, operaţiune în care ar fi decedat între 10 şi 15 soldaţi ruşi, potrivit EFE.

Departamentul pentru comunicare strategică al armatei ucrainene a publicat o înregistrare video pe contul său Telegram în care se pot vedea clădiri distruse, dărâmături şi vehicule calcinate.

“Conform informaţiilor preliminare, acest videoclip confirmă un caz reuşit de ‘fumat într-un loc neautorizat'”, afirmă departamentul, reluând ironii ale oficialilor ucraineni care în ultimele zile au atribuit exploziile din peninsula Crimeea “mucurilor de ţigară nestinse”.

“S-a stabilit că între 10 şi 15 ocupanţi au părăsit definitiv chat-ul şi că mulţi alţii se pregătesc să plece”, adaugă pe aceeaşi tonalitate ironică departamentul de comunicare, potrivit agerpres.ro.

Ucraina anunță distrugerea unei baze ruse din orașul Herson, atacul fiind lansat cel mai probabil cu rachete HIMARS

Nova Kahovka, un oraş cu aproximativ 50.000 de locuitori înainte de război, este astăzi unul dintre principalele centre logistice pentru forţele ruse din regiunea Herson.

Şeful adjunct al administraţiei civile şi militare proruse din Nova Kahovka, Vitali Gura, a decedat la 6 august în urma unui atentat comis de persoane necunoscute.

Ocupanţii ruşi au confirmat atacul forţelor ucrainene, se pare cu HIMARS, asupra cazărmii trupelor ruse din Nova Kahovka.

În acelaşi timp, invadatorii ruşi transferă urgent avioane şi elicoptere în Crimeea ocupată, după o serie de explozii produse în peninsula anexată, potrivit agenţiei de presă Unian, citând surse oficiale.

În special, forţele ruse iau măsuri pentru a transfera parţial tehnică aeronautică de pe aerodromuri avansate din Crimeea spre aerodromuri alternative şi baze militare permanente de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

“După evenimentele recente din Crimeea, ruşii îşi transferă de urgenţă avioanele şi elicopterele în adâncul peninsulei şi pe aerodromurile Federaţiei Ruse”, comunică Direcţia principală de informaţii (GUR) al Ministerului ucrainean al Apărării.

Astfel, cel puţin 24 de avioane şi 14 elicoptere au fost relocate, conform GUR.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă