2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăCiucă dă asigurări că producția de grâu pe 2022 acoperă consumul intern...

Ciucă dă asigurări că producția de grâu pe 2022 acoperă consumul intern și va exista și export

Premierul Nicolae Ciucă a declarat azi că în România producția de grâu pe 2022 va acoperi consumul intern și va exista și pentru export.

Premierul Nicolae Ciucă anunță acordarea unei prime de 10% în plafon de 200 de milioane de euro, pentru a încuraja fermierii să prelucreze în țară produsele agricole.

„Sprijinim fermierii și susținem procesarea producției interne! Am anunțat astăzi acordarea unei prime de 10%, în plafon de 200 de milioane de euro, pentru a încuraja fermierii români să prelucreze în țară produsele agricole”, spune miercuri premierul Nicolae Ciucă, potrivit jurnalul.ro.

Ciucă spune că producția grâu sigur va satisface necesarul intern și va rămâne și pentru export, dar vor fi și noi măsuri pentru fermieri

Acesta spune că producția de grâu pe anul acesta va acoperi necesarul intern.

„Producția de grâu de anul acesta acoperă consumul intern și va exista disponibilitate şi pentru export. În perioada imediat următoare, vom iniția un nou set de măsuri pentru fermierii ale căror recolte sunt afectate de secetă”, a mai spus Ciucă.

Premierul a precizat că pe lângă aceste măsuri, s-a stabilit că, în următorii ani, vor fi investiți 1,5 miliarde de euro prin Programul național de reabilitare a infrastructurii de irigații.

UE cere reducerea consumului de gaze cu 15%

Guvernele ţărilor membre vor trebui să decidă ordinea în care ar forţa industriile să închidă în caz de urgenţă de aprovizionare.

Uniunea Europeană a stabilit miercuri planuri de urgenţă pentru ca ţările membre să îşi reducă consumul de gaze cu 15% până în martie, avertizându-le că, dacă nu reduc consumul acum, ar putea avea probleme în timpul iernii dacă Rusia întrerupe aprovizionarea.

Europa se grăbeşte să îşi umple depozitele de gaze înainte de iarnă şi să îşi creeze o plasă de siguranţă în cazul în care Moscova va restricţiona şi mai mult livrările, ca represalii pentru sprijinul european acordat Ucrainei.

Propunerea Bruxelles-ului devine obligatorie în cazul unei urgenţe de aprovizionare – dacă UE declară un risc substanţial de penurie gravă de gaze.

Regulamentul are nevoie de aprobarea unei majorităţi calificate a ţărilor UE. Diplomaţii din ţările UE urmează să o discute vineri, cu scopul de a o aproba în cadrul unei reuniuni de urgenţă a miniştrilor energiei din ţările membre, care va avea loc pe 26 iulie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă