Viktor Orbán prezice sfârșitul occidentului. Prezent la Tușnad, liderul maghiar a făcut o radiografie la sânge a eșecului țărilor europene în războiul din Ucraina.
În fața a peste 2.500 de maghiari,Viktor Orbán a ținut un discurs de aproape două ore despre starea Europei și efectul sancțiunilor care s-au întors ca un bumerang.
Prezent la fața locului, am sesizat cât de empatic poate fi liderul de la Budapesta cu publicul său. În secuime au venit maghiari din toate părțile Ardealului, chiar și din Ungaria.
Manifestările Școlii de vară de la Tusványos au adunat peste 25.000 de participanți la peste 40 de ateliere. Aproape întreg cabinetul de la Budapesta a fost prezent la dezbaterile deschise. Românii au avut peste tot traducători.
Sfârșitul civilizației occidentale nu e sfârșitul lumii
Dintre cei peste douăzeci de lideri politici români, invitați să participe la dezbaterile despre trecut și viitor, doar Ludovic Orban a participat și a vorbit la un atelier despre viitorul Uniunii Europene. ”Păcat că liderii de la București nu înțeleg rostul dezbaterilor și nu vin,” a replicat dezamăgit fostul premier român.
Presa străină și cea românească a preluat doar o serie de sintagme, fără a înțelege contextul criticii viziunii europene, anchilozată în proiect, pe bază de argumente.
Strategia europenilor în războiul din Ucraina s-a bazat, conform aprecierilor sale, pe patru piloni: Ucraina va câștiga războiul cu tehnica de luptă anglo-saxonă, sancțiunile vor slăbi Rusia și ar destabiliza conducerea sa, sancțiunile ar slăbi Rusia mai mult decât Europa, lumea s-ar alinia în sprijinul Europei. ”Nu s-a întâmplat așa. Acum asistăm la eșecul european,” a afirmat Viktor Orbán, de la tribuna ediție a 31-a a Tusványos (tușnădisme).
Poate cel mai important moment a fost acela în care a definit clar împărțirea civilizației occidentale, între spiritualitatea care s-a mutat în Estul Europei și post-occidentalismul care se instaurează în vest, cu conglomerate de națiuni.
Europa a greșit când s-a interpus în războiul dintre SUA și Rusia, el considerând ca și cei neagrenați în vâltoarea corectitudinii politice, că Ucraina nu e decât un proxy.
A vorbit despre recesiunea ce va cuprinde Europa, din cauza lipsei resurselor naturale.
Dacă în 1950, SUA și Europa dețineau peste 75% dintre rezervele de petrol și gaze, acum nu mai au decât 25%, restul aparținând statelor neoccidentale.
Bătălia cea mare a viitorului, în viziunea sa, este aceea pentru păstrarea valorilor occidentale și a refuzului islamizării țărilor europene.
Islamizarea, în opinia sa, este o parodie ideologică a stângii internaționale. ”De acum înainte bătălia se va da între dreapta și stânga pe acest subiect străin intereselor națiunilor de pe continent,” a subliniat Viktor Orbán, în discursul său de la Școala de vară de la Tusványos.
Incidentul provocat de Mihai Tîrnoveanu, cu arborarea unui banner ”Există ceva etern: Transilvania, pământ românesc,” parodiind tema enunțată de organizatori: “Van, ami örök” (ceea ce contează sau ceva ce este etern”.
Lumea a cerut ca ”provocatorul” să fie scos afară. Vorbitorul și-a întrerupt discursul, spânând ”politicos, ca polițiștii cu drogații de pe podul Elisabeta din Budapesta.”
Cât despre ideologia gender, a spus că e o nebunie occidentală. ”Orice ar face ideologia progresistă, în Ungaria, tata e bărbat, mama e femeie, iar copilul trebuie lăsat în pace,” a spus Orban.
Postoccidentalismul, termen nou definit de liderul maghiar, este acela în care statele viitoare europene nu vor mai fi națiuni, ci conglomerate de etnii, a explicat Viktor Orbán unei audiențe, ochi și urechi, păzite de pălării de diverse culori.
Am remarcat și o umbrelă curcubeu, dar și steaguri ale Ținutului secuiesc.
Obsesia lui László Tőkés: mai multă autonomie pentru ungurii din Ținutul Secuiesc
La începutul discursurilor de sâmbătă de la Tușnad, László Tőkés i-a cerut lui Viktor Orbán să se implice mai mult în obținerea autonomiei ținuturilor secuiești, o obsesie remarcată și de strategii președintelui Fidesz.
Viktor Orbán a mai subliniat că Ungaria a ieșit din fiecare criză mai puternică decât înainte. Potrivit premierului, pentru succesul european, este nevoie de încheierea de noi acorduri cu toți actorii importanți – UE, Rusia, China și SUA -, în concordanță cu noua situație. În opinia sa, dacă se vor respecta interesele naționale, Ungaria va putea reveni în 2024 pe calea ascendentă a dezvoltării.
Europa se schimbă. Mulți văd, puțini pricep
Potrivit lui Viktor Orbán, până în 2030 problemele lumii occidentale se vor înmulți, Statele Unite ar putea fi lovite de o criză economică, problemele zonei euro se vor amplifica, iar în UE vor apărea noi relații de putere în politică, pentru că până atunci, central-europenii vor deveni contribuabili serioși la bugetele euro-atlantice.
Zsolt Németh, președintele comisiei de politică externă din Parlamentul maghiar, i-a înmânat lui Laszlo Tokes o carte cu prilejul aniversării a 70 de ani de viață. Volumul conține scrieri ale episcopului, dar și ale unor experți în libertatea omului, ca și Gabriel Andreescu.
„Ungaria nu va avea niciodată o rasă mixtă”
”Ungaria nu va accepta niciodată să fie o rasă mixtă. Noi credem în valorile și tradițiile europene. Spiritualitatea occidentală s-a mutat în Estul Europei,” constată liderul maghiar.
”Acesta nu este războiul nostru. Ungaria este membră NATO şi pleacă de la premisa că Rusia nu va ataca niciodată NATO, care este mult mai puternică, însă a ajuns într-o situaţie delicată după ce UE a decis că, deşi nu va participa la război, totuşi va furniza arme şi va impune sancţiuni economice severe, adică practic participă la acest conflict – deşi nu din punct de vedere juridic, iar asta reprezintă un risc uriaş,” a explicat prim-ministrul Ungariei.