4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUn tânăr suedez care era alături de Forţele Armate Ucrainene a murit...

Un tânăr suedez care era alături de Forţele Armate Ucrainene a murit în Donețk

Un tânăr suedez de 28 de ani înscris în Brigada Internaţională de voluntari care sprijină Forţele Armate Ucrainene a murit, în luptă, în zona Donețk, lovit de o grenadă în piept.

Decesul soldatului nordic a transmis postul suedez de televiziune de stat SVT, explicând că bărbatul avea acasă experienţă în aeronautică.

Potrivit unor surse TV, tânărul suedez sosise în Ucraina în urmă cu câteva luni, pentru a contribui la operaţiunile militare, folosindu-se de cunoştinţele sale tactice, conform epicnews.ro.

La începutul conflictului, circulaseră informaţii despre sute de voluntari suedezi plecaţi să apere Ucraina.

Momentan, unii dintre aceştia, în special cei cu experienţă militară, rămân operaţionali atât în ​​aşa-numita Brigadă Internaţională, cât şi în unităţi mai mici, subordonate forţelor armate oficiale de la Kiev.

Voluntari români luptă în Ucraina împotriva rușilor

Armata Română nu a trimis militari în războiul din Ucraina dar, cu toate acestea, voluntari români luptă în Ucraina împotriva rușilor.

Pe acești luptători, care sunt aliați cu militarii ucraineni, Rusia îi denumește mercenari.

O informație lansată, în cursul zilei de 12 iulie 2022, de Ministerul Apărării al Rusiei, susținea că militarii ruși care participă la așa-zisa „operațiune militară specială”, adică la războiul de pe teritoriul Ucrainei, ar fi lichidat 21 de „mercenari români”. Despre aceștia, Rusia afirmă că luptau alături de militari ai Ucrainei.

Comunicatul de presă postat pe internet de Ministerul rus al Apărării susține că “în ultimele trei săptămâni, ca efect al acțiunilor ofensive ale armatei ruse și ale unităților militare din regiunile Donețk și Luhansk, numărul mercenarilor străini din Ucraina a fost redus de la 3.221 la 2.741”.

Înainte ca acest tânăr suedez să fi murit la Donețk, ar fi fost uciși 21 de români

Din scădere ar reieși că rușii au ucis 480 de luptători non-ucraineni. Separat, rușii indică propria lor statistică, conform căreia ar fi ucis 391 de mercenari. Dintre aceștia, 166 sunt din Polonia, 50 din Georgia, 23 din Marea Britanie, 21 din România, 15 din Canada – susține partea rusă.

Tot Rusia prezenta, acum o lună, un tabel cu numărul străinilor care luptă alături de militarii ucraineni. Aceștia erau 3221 de oameni, dintre care cei mai mulți, 1181, veniți din Polonia. Unii dintre acești voluntari polonezi ar fi la Harkov, susținea Rusia. Pe locul al doilea ca număr de oameni erau menționați 304 luptători din România. Canada figura cu 270 de oameni, Marea Britanie cu 226, iar Statele Unite cu 89. Nicio instituție a statului român nu a confirmat afirmația rușilor privind voluntarii din Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Consultări la Cotroceni: Klaus Iohannis a discutat cu liderii partidelor pentru formarea noului Guvern

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat partidele parlamentare duminică, la Palatul Cotroceni, pentru consultări privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Partidele PSD, PNL, UDMR...
Ultima oră
Pe aceeași temă