14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăȘtirile zileiFOTO Constanța: Patru persoane au fost rănite într-un accident în care au...

FOTO Constanța: Patru persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate trei maşini

Evenimentul a avut loc după ce o maşină care dorea să întoarcă peste marcajul dublu continuu a fost lovită în spate de un alt autoturism, acesta fiind proiectat pe sensul opus, într-o altă maşină.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, vineri seara, un bărbat de 32 de ani conducea un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanţa şi, în zona staţiunii Neptun, din cauza nepăstrării distanţei în mers, a intrat în coliziune faţă-spate cu un autoturism condus de o femeie de 25 de ani, care a oprit pe a doua bandă cu intenţia de a întoarce peste marcajul dublu continuu.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal un alt autoturism, care circula din sens opus pe a doua bandă.

După producerea impactului, cel de-al treilea autoturism a fost proiectat către dreapta, unde a intrat într-un scuar din beton de la intrarea într-o benzinărie.

În urma accidentului a fost grav rănită conducătoarea auto în vârstă de 25 de ani, care se afla în comă. De asemenea, au suferit diverse răni conducătorul primului autoturism, al celui de-al treilea autoturism şi o femeie de 43 de ani, pasageră în cel de-al treilea autoturism.

Victimele au fost duse la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, femeia în comă a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă