16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalCine este noul președinte al Emiratelor Arabe Unite

Cine este noul președinte al Emiratelor Arabe Unite

Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed, a fost ales astăzi preşedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), informează AFP.

Prinţul, cunoscut sub iniţialele MBZ, era considerat deja conducătorul de facto al EAU. El îl va înlocui pe fratele său vitreg, Khalifa bin Zayed al-Nahyan, decedat vineri.

Noul preşedinte a fost ales de Consiliul Suprem al Federaţiei Emiratelor, a transmis agenţia oficială de presă WAM, preluată de AFP, citată de Agerpres.

Reuters menţionează că MBZ, în vârstă de de 61 de ani, a transformat armata Emiratelor într-o forţă de înaltă tehnologie, ceea ce a contribuit, alături de resursele petroliere şi rolul de centru mondial de afaceri, la creşterea influenţei internaţionale a EAU.

Fosta ambasadoare americană la Abu Dhabi, Barbara Leaf, apreciază că prinţul are “o linie de gândire oarecum fatalistă”, conform căreia conducătorii din zona Golfului Persic nu se mai pot baza pe Statele Unite, principalul lor susţinător din trecut, în special după ce Washingtonul l-a abandonat pe preşedintele egiptean Hosni Mubarak în timpul Primăverii Arabe, valul de mişcări de protest din 2011.

MBZ a susţinut în 2013 răsturnarea de la putere a preşedintelui ales Mohammed Mursi, liderul Frăţiei Musulmane, în urma unui puci. El este cunoscut şi pentru promovarea prinţului saudit Mohammed bin Salman, care şi-a consolidat puterea la Riyadh printr-o lovitură de palat, în 2017.

Educat în ţara sa şi la colegiul militar pentru ofiţeri Sandhurst din Regatul Unit, MBZ a devenit tot mai neîncrezător în islamişti, în special după ce doi compatrioţi de-ai săi au participat la atentatele de la 11 septembrie 2001. În 2007, la o întâlnire cu oficiali americani, el le-a spus, potrivit Wikileaks:

“Sunt arab, sunt musulman şi mă rog. Iar în anii 1970 şi la începutul anilor 1980 am fost unul din ei. Cred că indivizii aceştia au un plan”. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă