Se zice pe bună dreptate că învingătorii scriu istoria, nu cei învinși! Europa a sărbătorit ieri, 9 Mai, ziua eliberării de regimul nazist, cu voce stinsă. Moscova a făcut paradă de Ziua Victoriei. Stalin a decretat asta, la 9 mai 1945, deși trupele germane erau deja înfrânte cu o zi înainte.
De zeci de ani, pe 9 mai, se sărbătorește Ziua Europei. Coincidență sau nu, și Rusia – Ziua victoriei.
Timp de peste două decenii, Vladimir Putin a impus un învățământ ideologic și a pregătit lupta contra noului nazism ucrainean, afirmând că rușii au învins fascismul lui Hitler.
Dar ce legătură avem noi cu 9 mai? După Pacea de la Paris, de la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, România a fost un stat învins. Nu ne-am mai recuperat Basarabia, nici Ținuturile Herței, nici Nordul Bucovinei. Deci, nu prea aveam ce sărbători ieri.
Oficialii români sunt posedați de duhurile negre comuniste. Așa cum s-a văzut și ieri, prin fel de fel de declarații. Care lider politic român știe semnificația zilei de 9 mai 1877?
Dar, până la simplele explicații, ar trebui să reflectăm cine suntem în concernul european și ce am fost.
citește și: Un eveniment publicistic: “Războiul din Ucraina”
Comuniștii au organizat, an de an, ceremonial, la 9 mai, Ziua Independenței. Nimic mai fals. O paradă menită doar să eclipseze din mentalul colectiv ce a fost 10 Mai pentru poporul român.
10 Mai, nu 9 Mai. Botezul copilului nu se face în ziua nașterii
La 9 mai 1877, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu citea în Parlament Declarația de Independență față de Înalta Poartă. A doua zi, pe 10 mai 1877, documentul era promulgat de către Domnitorul Carol I (De abia la 14 martie 1881 avea să fie proclamat Rege).
Actul de atunci era unul istoric. Se sfârșeau astfel patru sute de ani de obediență și de dat tain Înaltei Porți. Ce nu știu azi mulți politicieni e că Principatele Unite au cerut Rusiei țariste ajutor militar.
În vara anului acela, trupele române, avându-l la conducere pe Carol I, au trecut Dunărea. Cele rusești erau deja pe teritoriul nostru. Inițial, armata română voia să aibă propria bază de operaţii şi comandă, separată față de ruși.
Carol I a condus armata rusă. Mai știm vreun străin în acest rol?
Marele Duce Nicolae, generalul armatei ruse, i-a solicitat Țarului Alexandru al II-lea să medieze o întâlnire în trei, el, țarul și domnitorul român. Omul de carieră militară își dădea seama că nu ar fi putut învinge turcii la Plevna, fără un comandament comun și o coordonare între cele două armate, cea română și cea rusească. Inițial, Principele Carol nu s-a lăsat înduplecat. În timp ce evoluțiile frontului la Rahova erau nesatisfăcătoare, armata rusă suferea mari pierderi, conducătorul oștirii române a zis că nu face un ”militärische missionen” cu armatele rusești deprimate, decât dacă el preia comanda celor două forțe militare.
Oare câți străini au condus în istorie armata rusă? N-are rost să căutați, căci nu veți găsi.
Dibaci militar și bun strateg, Carol I a reușit să surprindă adversarul, mult mai numeros. Prin tactici învățate de tânăr din școala militară germană, a reușit să biruie la Plevna. Iar turcii au capitulat.
Deci, 9 mai 1877 este ziua în care Principatele române, conduse de Carol I s-au declarat independente față de Înalta Poartă. În vara acelui an, Domnitorul român a preluat de la Marele Duce Nicolae, cel care avea să conducă în primul război mondial armata rusă, comanda la Plevna, în războiul cu turcii. Atunci, s-a obținut independența și Dobrogea, dar sudul Basarabiei, retrocedat Moldovei în 1856, după Tratatul de la Paris, a fost luat de Rusia.
Nici în acea vreme constelațiile occidentale nu ne erau favorabile. În cele din urmă, grație eforturilor diplomaților, am reușit imposibilul.
Sunt necesare aceste clarificări, pentru a înțelege că în istoria României, 10 Mai va fi zidită ca ziua cea mai mare. Pe 10 mai 1866, primul ministru Ion. I.C. Brătianu îl aducea în țară pe Principele Carol. De atunci, până la malefica zi de 31 Decembrie 1947, poporul român se îmbrăca în bună cuviință și cinstea monarhul întregitor de țară.
Kogălniceanu a pregătit intenționat momentul. Declarația de Independență a fost citită cu o zi înainte de Ziua de mare sărbătoare: 10 mai.
De simbolistica zilei de 10 mai comuniștii au fugit ca de foc. În ediția de ieri a ziarului “România liberă” au fost dezvăluite – de către un coleg – date potrivit cărora Ministerul Apărării nu știe semnificația zilei de 9 mai.
Există încă mulți sfertodocși care sunt la pupitrele de comandă.
Ilegitimiștii fug ca de foc de ziua de 10 Mai
Statul român are o lege care cinstește ziua de 10 mai, ca ziua regalității. Mulți români și-ar fi dorit ca Ziua Națională să se reîntoarcă la ceea ce a fost înainte „10 Mai va fi de-a pururi, sfântă zi, căci ea ne-a dat Domn puternic țării noastre, libertate și regat.”
Serbăm ziua invadării României de către Armata roșie?
Ce sărbătorim, deci, la 9 mai? Ziua capitulării? Și a invadării țării noastre de Armata Roșie? Acum, nu zău?
Cei cu doctorate făcute pe puncte, pile și parandărături n-au cum să rezolve criza de identitate. Înainte de a fi europeni, suntem români. Eu cred că trebuie să ne educăm copiii în spiritul suveranității, nu al închinării la Noua Poartă.
Așa vom fi în acord spiritual cu ministrul de externe al guvernului Brătianu, care proclama de la înalta tribună a Parlamentului ”suntem o naţiune liberă şi independentă.”
Deci, ce sărbătorim la 9 Mai? Ziua când am ajuns servitori în marile case domnești ale Occidentului? Căci despre Mihail Kogălniceanu știu doar locatarii care stau pe strada cu numele său.
10 Mai rămâne adevărata sărbătoare națională. Dar pigmeii, având complexul uzurpatorilor, se tem de simboluri mai înalte decât ei.
Vocile lumii
Florin Constantiniu
O istorie sinceră a poporului român
“Trupele române au trecut Dunărea numai după ce comandamentul rus a acceptat condiţiile domnitorului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comandă separată. În urma unei întrevederi între Carol I, Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae, prinţul român a primit comanda trupelor de la Plevna, avându-l ca şef de stat major pe generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul „O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008).
