14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăȘtirile zileiSindicaliști: Premierul ne-a promis că va fi aplicată legea privind creşterea salariilor...

Sindicaliști: Premierul ne-a promis că va fi aplicată legea privind creşterea salariilor din sectorul feroviar

Premierul Nicolae Ciucă a promis sindicatelor că va rezolva revendicările din sectorul feroviar, cum ar fi creşterea salariilor şi acordarea contribuţiilor de la bugetul de stat, a declarat Maxim Rodrigo, vicepreşedintele CSN Meridian.

Membrii structurilor Confederaţiei Sindicale Naţionale (CSN) Meridian din aproape toate ramurile economice au protestat miercuri în faţa Guvernului, solicitând respectarea statului de drept şi a legilor adoptate de Parlament, precum şi pentru rezolvarea unor revendicări sociale care au fost semnalate în mod repetat autorităţilor competente, dar fără rezultate concrete din partea acestora.

Reprezentanţii sindicatelor au fost primiţi la discuţii de către premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Am expus toate revendicările noastre, iar premierul ne-a asigurat că va rezolva problemele care ţin de Guvern. Este vorba despre acordarea compensaţiei reale pentru transportul feroviar, care să ţină cont de creşterile de preţuri la energie şi carburanţi, precum şi de gratuitatea acordată refugiaţilor ucraineni. De asemenea, s-a angajat să urgenteze aplicarea unei hotărâri de Guvern privind prestarea de servicii în sectorul feroviar de călători”, a susţinut liderul sindicat, potrivit Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, premierul a promis şi aplicarea Legii privind statutul personalului feroviar, care prevede indexarea cu inflaţia a salariilor angajaţilor din acest sector, respectiv cu 12% în acest an, precum şi o majorare de 23% de la 1 ianuarie 2023.

Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rogobete promite bani pentru spitale până săptămâna viitoare: UPU și Ambulanțele, sub presiune financiară

Ministrul a anunțat că va începe, din acest weekend, o serie de vizite în spitale, cu prioritate pentru unitățile care se confruntă cu blocaje...

Barcelona primește o nouă lovitură după eșecul cu PSG! Dani Olmo riscă să lipsească până în decembrie

Barcelona a suferit prima înfrângere a sezonului, scor 2-4 cu PSG, în Liga Campionilor, iar Dani Olmo s-a accidentat în prima repriză și riscă...

Bucureștiul, pe locul trei în topul orașelor europene în care nu este recomandat să te muți

Bucureștiul ocupă locul al treilea într-un clasament al orașelor europene în care traiul pe termen lung poate deveni dificil din cauza traficului, poluării și...
Ultima oră
Pe aceeași temă