Reprezentanţii armatei britanice au anunţat marţi că a fost lansată o anchetă după ce s-a raportat că un bărbat care se dădea drept preot fals a petrecut o noapte într-o cazarmă cu militarii însărcinaţi cu protecţia reginei Elisabeta. Cazarma se află în apropierea castelului Windsor.
Cotidianul The Sun a relatat că impostorului i s-a permis accesul în cazarma Coldstream Guards fără a prezenta vreo legitimaţie sau alte documente de identificare, iar ulterior a mâncat, a băut şi a discutat cu soldaţii.
Jurnaliştii au aflat că bărbatul a pretins că este preot şi le-a spus ofiţerilor că este prietenul unui membru al capelanului batalionului.
Acest preot fals a mâncat, a băut și a spus povești cu militarii din garda reginei Elisabeta, dar Suveranul UK nu era la Castelul Windsor
El a fost invitat înăuntru, a mâncat, a băut şi a început să spună o mulţime de „poveşti”, a spus o sursă.
„Suspiciunile cu privire la identitatea sa au apărut atunci când „a început să vorbească despre faptul că a lucrat ca pilot de testare a scaunelor ejectabile şi că i-au fost înlocuite unele organe”, a declarat sursa pentru The Sun.
Regina nu se afla la Windsor în timpul incidentului care a avut loc miercurea trecută, a precizat ziarul britanic.
„Armata ia extrem de în serios această încălcare a securităţii şi va fi investigată cu prioritate. Acest incident face acum parte dintr-o anchetă în curs de desfăşurare şi, prin urmare, ar fi inadecvat să facem alte comentarii în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, relatează stiri-zilnic.com.
Gărzile Coldstream sunt un regiment de infanterie în cadrul armatei britanice care are are rolul de a proteja palatele regale.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!