16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriCum ne salvăm economiile și investițiile

Cum ne salvăm economiile și investițiile

O analiză realizată de specialiștii XTB oferă sugestii despre cum ne salvăm economiile și investițiile, în România, în această perioadă “volatilă”.

Una dintre întrebări este cum se pot proteja investitorii de o posibilă recesiune generată de creșterea majoră a inflației. De asemenea, ne putem întreba în ce trebuie să investim pe termen scurt, mediu și lung, în această perioadă de volatilitate financiară crescută.

XTB România, casă de brokeraj pe burse internaționale, a adresat aceste întrebări către nouă analiști economici și investitori pe bursele de capital. Aceștia îndeamnă la diversificarea portofoliului, orientarea spre aur și metale prețioase, companii de utilități, industria farmaceutică și producătorii bunurilor de larg consum.

„În general, diversificarea este văzută drept modalitatea optimă de a diminua riscurile într-o perioadă incertă. În condițiile în care inflația depășește parametrii doriți, în timp ce dobânzile cresc și profitabilitatea unor companii tinde să scadă, inevitabil apar episoade de volatilitate”, avertizează Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

„Aceasta implică nevoia de a proteja portofoliul diversificat, printr-o acoperire, fie și parțială, cu poziții de tip vânzare în lipsă sau cu așa-numitele „inverse ETFs” care fluctuează invers față de un anumit indice. Companiile mici și dinamice, orientate pe creștere, tind să aibă de suferit pe termen scurt, dar pot rămâne în atenția celor cu perspective îndelungate”, este de părere Claudiu Cazacu. 

„Invazia Ucrainei de către Rusia a generat, pe de o parte, un șoc asupra prețurilor hidrocarburilor, iar pe de altă parte, o aversiune puternică la risc, evoluții care indică scăderea cererii și un mediu cu inflație ridicată. În aceste condiții o abordare prudentă este diversificarea. Pe țări, valute și active”, susține și Adrian Codîrlașu, Vicepreședinte CFA România.

Modul cum ne salvăm economiile depinde de țara în care avem afaceri

„Țările sunt expuse diferit la această situație. De exemplu Statele Unite, Canada, Australia, Japonia sunt mai puțin expuse decât țările Uniunii Europene. Activele, de asemenea, reacționează diferit. Companiile pot transfera mai departe creșterea prețurilor materiilor prime, inregistrând venituri substanțiale, ceea ce favorizează acțiunile, în timp ce obligațiunile pierd din valoare, în contextul creșterii ratelor de dobândă. Valutele au performanțe diferite, în contextul atât al ratelor de dobândă care evoluează diferit, cât și a ratelor diferite de inflație. De exemplu, dolarul american este pe un trend de apreciere, cauzat atât de majorarea diferențialului dintre ratele de dobândă în favoarea dolarului, cât și de ratele superioare de creștere a economiei americane”, consideră Adrian Codîrlașu, Vicepreședinte CFA România.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă