2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieBoris Johnson ar dori ca până în toamnă să aibă un acord...

Boris Johnson ar dori ca până în toamnă să aibă un acord comercial cu India

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, este încrezător că va reuşi să semneze, „până în toamnă”, un acord comercial bilateral cu India, în contextul eforturilor pentru dezvoltarea schimburilor economice post-Brexit, informează cotidianul The Telegraph.

„Sperăm să definitivăm un alt acord de liber schimb, cu India, până la sfârşitul anului, până în toamnă”, a afirmat Boris Johnson, în contextul vizitei de două zile în India.

Liderul de la Londra a explicat că eventualul acord comercial cu India va include acceptarea solicitărilor Guvernului Narendra Modi de intensificare a migraţiei cetăţenilor indieni în Marea Britanie. „Eu am fost mereu favorabil venirii oamenilor în ţara noastră. Avem lipsuri masive în Marea Britanie, mai ales în domeniul tehnologiei informaţionale şi al programatorilor. Avem nevoie de sute de mii de oameni pentru economia noastră. Trebuie să avem o abordare profesională, dar totul trebuie să se deruleze în mod controlat”, a spus Boris Johnson.

Boris Johnson vrea acest acord comercial cu India, după vizita de aici ce speră să crească cooperarea comercială și militară

Oficiali de la Downing Street speră că vizita premierului Boris Johnson în India va permite intensificarea relaţiilor bilaterale la nivel comercial şi militar, evidenţiind relaţiile diplomatice post-Brexit.

Boris Johnson a ajuns, joi, în oraşul indian Ahmedabad, iar vineri se va deplasa în New Delhi, unde se va întâlni cu premierul Narendra Modi, pentru a discuta despre subiecte strategice, diplomatice şi comerciale. „Deplasarea în India are rolul aprofundării schimburilor comerciale, relaţiilor în domeniul apărării şi relaţiilor între popoarele noastre”, a afirmat Boris Johnson în Camera Comunelor, înaintea vizitei, relatează dcnews.ro.

Premierul britanic Boris Johnson a vizitat joi (21 aprilie) schitul Mahatma Gandhi din India, Sabarmati Ashram, din vestul orașului Ahmedabad, și a încercat cu mâna roata „Charkha”, care se învârte, adesea asociată cu legendarul luptător pentru libertate.

Gandhi a folosit „Charkha” pentru a-și face propriile haine, inspirând indienii să facă același lucru pentru a boicota mărfurile britanice. Roata care se învârtea a devenit mai târziu un simbol al mișcării de independență a Indiei față de dominația britanică, potrivit Reuters.

Boris Johnson a mers la schitul marelui om politic și filosof Mahatma Gandhi, încercând să înțeleagă cum a putut schimba lumea în bine

„ Este un privilegiu imens să vin în ashramul acestui om extraordinar și să înțeleg cum a mobilizat principii atât de simple ale adevărului și non-violenței pentru a schimba lumea în bine”, a scris Johnson după ce a vizitat Ashramul Sabarmati.

Prim-ministrul britanic se află într-o vizită de două zile în India, în timpul căreia se așteaptă să se întâlnească cu omologul său indian, Narendra Modi, și cu ministrul de externe Subrahmanyam Jaishankar.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă