11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăGrindeanu stă și așteaptă ca Iohannis să promulge legea - VIDEO

Grindeanu stă și așteaptă ca Iohannis să promulge legea – VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că viteza maximă pentru drumurile expres va fi de 120 kilometri pe oră, acest lucru urmând să intre în vigoare după ce preşedintele Klaus Iohannis va promulga legea care prevede acest lucru.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, cu ce viteză se va circula pe primul drum expres din România, Craiova – Piteşti, care va fi deschis în această săptămână.  

“A trecut legea prin Parlament, aşa cum ştiţi în urmă cu zece zile sau chiar săptămâna trecută, unde s-a acceptat şi s-a votat pragul de 120 de km la oră. Nu a ajuns din ce ştiu eu până astăzi să fie promulgată. Nu cred că e o problemă de a fi promulgată această lege, deci în mod normal se va circula cu 120 de kilometri la oră în perioada imediat următoare, după ce promulgă domnul preşedinte această lege”, a declarat ministrul, scrie news.ro.

Acesta a precizat că i se pare normală o astfel de vitezăpentru un drum expres.

”Nu vreau să pun presiune pe domnul preşedinte, nu vreau să fiu înţeles greşit, dar eu cred că e o viteză normală”, a precizat Sorin Grindeanu. 

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă