33.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăInternaționalRezultate exit-Poll: Macron și Le Pen se întâlnesc în turul doi

Rezultate exit-Poll: Macron și Le Pen se întâlnesc în turul doi

Liderul în exercițiu al Franței, Emmanuel Macron, și rivalul de extremă-dreapta, Marine Le Pen se vor întâlni în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 aprilie, potrivit exit-Poll, notează Reuters.

Macron a condus-o Le Pen în primul tur, au arătat estimările separate ale Ifop, OpinionWay, Elabe și Ipsos. Macron a câștigat 28,1-29,5% din voturi, în timp ce Le Pen a câștigat 23,3-24,4% din sprijinul alegătorilor, au estimat ei.

Acest rezultat ar crea un duel între un liberal economic cu o viziune globalistă, adică Macron și un naționalist economic profund eurosceptic care, până la războiul din Ucraina, a fost un admirator deschis al președintelui rus Vladimir Putin.

În urmă cu abia o lună, Macron părea aproape sigur că va inversa această tendință, ajungând în fruntea sondajelor datorită creșterii economice puternice, unei opoziții fragmentate și rolului său de om de stat în încercarea de a evita războiul pe flancul estic al Europei.

Dar el a plătit prețul pentru intrarea târzie în campanie. Un plan de a-i face pe oameni să lucreze mai mult, adică să mărească vârsta de pensionare s-a dovedit, de asemenea, nepopular.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Fonseca l-a ironizat pe Djokovic! Noile vedete din ATP au reacționat la propunerea sârbului

Joao Fonseca și Ben Shelton au comentat ideea lansată de Novak Djokovic privind schimbarea formatului meciurilor de tenis, după ce fostul lider mondial a...

Șumudică deschide ușa pentru CFR Cluj! Prima reacție după interesul lui Ioan Varga

Marius Șumudică a confirmat că este dispus să discute cu CFR Cluj, după ce Ioan Varga caută un nou antrenor.CFR Cluj continuă căutările pentru...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă